JPMorgan respinge acordul propus de UE pentru finalizarea anchetei privind manipularea Euribor – Bloomberg

Grupurile bancare JPMorgan, HSBC Holdings Plc şi Credit Agricole au respins acordul propus de Uniunea Europeană pentru a finaliza ancheta privind manipularea dobânzii Euribor, riscând amenzi mai ridicate şi punând sub semnul întrebării viitorul procesului prin care Comisia Europeană a oferit băncilor anchetate posibilitatea unei înţelegeri pentru a evita amenzile, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Economica.net - mie, 04 dec. 2013, 09:55
JPMorgan respinge acordul propus de UE pentru finalizarea anchetei privind manipularea Euribor - Bloomberg

UE vrea să anunţe miercuri două tipuri de înţelegeri cu băncile acuzate de manipularea dobânzilor Euribor şi Libor, susţin sursele.

Euribor este stabilit zilnic la Bruxelles de un grup de 43 de bănci, pe baza dobânzilor la care băncile estimează că se pot împrumuta între ele.

Libor este rata dobânzii pe piaţa de împrumuturi interbancare din Londra. Dobânzile Libor sunt fixate zilnic de British Bankers Association, pe baza datelor pe care le primeşte de la un grup de bănci. Libor este un indicator de referinţă pentru produse financiare în valoare de peste 300.000 de miliarde de dolari, fiind unul dintre cei mai urmăriţi indici din lume.

În condiţiile în care, pe plan mondial, amenzile pentru manipularea ratelor dobânzilor au depăşit deja 3,7 miliarde de dolari, costurile pentru bănci ar putea urca, deoarece ele se confruntă cu procese în întreaga lume.

Marţi, publicaţia britanică ‘Financial Times’ anunţa că grupul ICAP Plc a respins acordul propus de UE pentru a finaliza ancheta privind manipularea dobânzii Libor.

‘Respingerea înţelegerii, cu riscul de a se confrunta cu o amendă mai ridicată, ar putea fi de folos. Companiile ştiu că ar pierde bani dacă îşi recunosc greşelile’, a explicat avocatul Noelle Lenoir, de la firma Kramer Levin Naftalis & Frankel LLP din Paris.

Printre băncile acuzate de manipularea dobânzii Euribor se află şi Barclays Plc, Deutsche Bank AG, Royal Bank of Scotland şi Societe Generale, susţin sursele.

Te-ar mai putea interesa și
Update. E oficial. Călin Georgescu a fost reținut de procurori. Fostul candidat la alegerile prezidențiale și-a ridicat în sus mâinele încătușate la ieșirea din sediul DIICOT
Update. E oficial. Călin Georgescu a fost reținut de procurori. Fostul candidat la alegerile prezidențiale și-a ridicat ...
Update: Călin Georgescu a fost scos în cătușe din sediul DIICOT. La ieșire el a ridicat în aer mâinile, astfel încât să se vadă clar că este încătușat. Georgescu este dus la Arestul......
Percepția românilor asupra propriei bunăstări s-a deteriorat în ultimul an. Presiunea financiară devine principalul obstacol în calea unei vieți mai bune – sondaj IRES
Percepția românilor asupra propriei bunăstări s-a deteriorat în ultimul an. Presiunea financiară devine principalul ...
O treime dintre români consideră că propria calitate a vieții a scăzut în ultimul an, iar presiunea financiară generată ...
Fuziune pe piața caselor de avocatură din România. Compania austriacă Cerha Hempel își extinde prezența în România
Fuziune pe piața caselor de avocatură din România. Compania austriacă Cerha Hempel își extinde prezența în România
Cerha Hempel București a anunțat astăzi că a fuzionat cu societatea de avocatură românească Bohâlțeanu & Asociații ...
De ce a căzut cea mai mare tranzație cu energie electrică din România. Oficial: Nuclearelectrica a anulat licitațiile de vânzare de energie pe 20 de ani pentru că “nu a existat niciun participant”
De ce a căzut cea mai mare tranzație cu energie electrică din România. Oficial: Nuclearelectrica a anulat licitațiile ...
SNN a confirmat că a oprit licitațiile de vânzare de energie electrică pe 20 de ani de acum înainte, prin contracte ...