Serghei Lavrov denunţă criticile NATO faţă de Ucraina

Ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, a denunţat ingerinţa ţărilor NATO în afacerile interne ale Ucrainei, la o zi după ce acestea au criticat atitudinea puterii de la Kiev, relatează AFP.
Economica.net - mie, 04 dec. 2013, 12:23
Serghei Lavrov denunţă criticile NATO faţă de Ucraina

„Nu ştiu de ce NATO adoptă astfel de declaraţii”, a afirmat Lavrov în faţa presei, la încheierea unei reuniuni cu omologii săi din cadrul Alianţei Nord-Atlantice de la Bruxelles.

Declaraţia NATO „trimite un mesaj inadecvat”, creând „o viziune deformată a realităţii”, a apreciat el.

Cu ocazia reuniunii, Lavrov a avut o scurtă întrevedere cu secretarul american de Stat John Kerry.

În opinia ministrului rus, NATO se amestecă într-o „afacere internă a Ucrainei”. Decizia preşedintelui Viktor Ianukovici de a renunţa la semnarea Acordului de Asociere cu UE subliniază „prerogativele puterii executive”. El a declarat că nu înţelege „amploarea reacţiilor negative ale opoziţiei”, care şi-a multiplicat manifestaţiile la Kiev.

În declaraţia lor, publicată marţi, miniştrii de Externe ai ţărilor membre NATO au „condamnat folosirea forţei împotriva manifestanţilor paşnici” şi au „cerut tuturor părţilor să se abţină de la orice provocare şi violenţe”.

„Cerem Guvernului să asculte vocea poporului, care vrea să trăiască liber şi prosper”, a precizat Kerry, care şi-a anulat o vizită la Kiev, prevăzută iniţial în cadrul unui miniturneu european. El este aşteptat în cursul după-amiezii în Republica Moldova, o fostă republică sovietică implicată într-un proces de apropiere de UE.

Ucraina participă la mai multe misiuni lansate de NATO, precum lupta împotriva pirateriei maritime în Oceanul Indian.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului "iresponsabil" cu Iranul, înainte de vizita sa de săptămâna viitoare......
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
Vicepreşedintele JD Vance va reprezenta guvernul la New York la comemorările de 11 septembrie, relatează vineri AFP, după ...
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat, vineri, că o propunere pentru şefia SRI ar fi avut şanse să întrunească ...