A fost lansat telefonul rusesc cu două ecrane. Cât costă şi în ce ţări este disponibil

Telefonul rusesc cu doua ecrane a fost lansat astăzi. Telefonul va putea fi achiziţionat din Germania, Austria, Franta şi Spania pentru 499 de euro, încă dinainte de Crăciun, anunţă CNET. În Marea Britanie, dar si alte 15 tari, device-ul va fi disponibil abia din luna ianuarie.
Economica.net - mie, 04 dec. 2013, 13:38
A fost lansat telefonul rusesc cu două ecrane. Cât costă şi în ce ţări este disponibil

YotaPhone a reuşit să atragă atenţia asupra sa datorită celor două ecrane de 4,3 inch şi al display-ului LCD de 720p.

Pentru cei care nu îşi amintesc, terminalul beneficiază atât de un ecran normal, cât şi de un al doilea de tip E-ink.

Potrivit oficialilor companiei, ecranul E-ink este mai uşor de folosit în lumina puternică a soarelui pentru a citi eventuale mesaje sau documente, dar şi mai important, acesta va consuma mult mai puţin din bateria de 2,100 mAh. De asemenea, este ideal pentru cei care doresc să citească de pe smartphone cărţi, reviste, etc.

YotaPhone este echipat cu un ecran de 4,3 inch, display LCD 720p, un procesor 1.7GHz dual-core CPU, o camera foto de 13 MP, o memorie de 2GB, dar şi un spaţiu de stocare de 32 GB. Terminalul cântăreşte 140 de grame şi măsoară 9 mm în cel mai subţire punct al sau.

Sistemul de operare al gadget-ului este Android 4.2.2, iar culorile disponibile sunt alb si negru.

Te-ar mai putea interesa și
Strâmtoarea Ormuz – Iranul anunţă că un petrolier de mari dimensiuni a luat foc după ce a lovit mine
Strâmtoarea Ormuz – Iranul anunţă că un petrolier de mari dimensiuni a luat foc după ce a lovit mine
Iranul a transmis luni că o navă a lovit mine în timpul unei tentative "ilegale" de a traversa Strâmtoarea Ormuz, ceea ce a provocat un incendiu la bord, relatează AFP şi Reuters....
Trump anunţă că SUA îşi vor reface rezerva strategică cu petrol din Venezuela
Trump anunţă că SUA îşi vor reface rezerva strategică cu petrol din Venezuela
Preşedintele american Donald Trump a declarat că petrolul vizat de acordul încheiat recent cu Venezuela va fi folosit ...
SUA loveşte în Iran, primele atacuri din ultima lună. Preţul petrolul sare peste 90 de dolari/baril
SUA loveşte în Iran, primele atacuri din ultima lună. Preţul petrolul sare peste 90 de dolari/baril
SUA au efectuat duminică atacuri asupra insulei iraniene Larak, primele din ultima lună, declanşând o ripostă a Teheranului ...
ID. California Cruise, primul California electric, deschide noua gamă Volkswagen pentru camping
ID. California Cruise, primul California electric, deschide noua gamă Volkswagen pentru camping
Volkswagen Autovehicule Comerciale începe electrificarea gamei California prin lansarea modelului ID. California Cruise, ...