Marea Britanie vrea să vândă participaţia la Eurostar, operatorul trenurilor pe sub Canalul Mânecii

Marea Britanie intenţionează să vândă participaţia de 40% pe care o deţine la Eurostar, compania care operează trenurile de mare viteză prin tunelul de sub Canalul Mânecii, parte a unui plan amplu de privatizări şi investiţii în infrastructură, a anunţat, miercuri, guvernul de la Londra.
Economica.net - mie, 04 dec. 2013, 14:11
Marea Britanie vrea să vândă participaţia la Eurostar, operatorul trenurilor pe sub Canalul Mânecii

Vânzarea pachetului de acţiuni deţinut la Eurostar face parte dintr-un pogram de privatizări prin care statul vrea să obţină 20 de miliarde de lire sterline până în 2020, dublu faţă de ţinta iniţială, potrivit Wall Street Journal. Eurostar asigură servicii de transport feroviar cu trenuri de mare viteză între Londra, Paris şi Bruxelles.

„Statul nu trebuie să deţină active pe care nu are nevoie să le controleze, mai ales când aceste resurse pot fi reinvestite în infrastructură economică productivă”, a declarat un oficial al Trezoreriei britanice într-un interviu pentru BBC.

Eurostar a început să opereze trenuri pe sub Canalul Mânecii în 1994. Compania feroviară franceză SNCF deţine 55% din Eurostar, iar operatorul feroviar belgian controlează o participaţie redusă. Cele două companii nu au putut fi ontactate pentru comentarii, scrie Wall Street Journal.

De asemenea, guvernul britanic va extinde numărul de proiecte de infrastructură deschise investiţiilor private, a informat Trezoreria.

Anunţul vine cu o zi înainte ca Trezoreria britanică să prezinte detalii ale planurilor privind taxele şi cheltuielile în următorii ani.

Guvernul britanic se confruntă în ultima perioadă cu presiuni sporite pentru încurajarea cheltuielilor cu investiţiile, care ar trebui să susţină creşterea economică pe termen lung. Recuperarea economiei britanice în acest an a fost susţinută în mare parte de consumul populaţiei, însă unii economişti afirmă că această cale nu este sustenabilă.

Autorităţile iau în calcul proiecte în domenii precum energie, transporturi şi infrastrutură, cu un necsesar de investiţii de 375 miliarde de lire sterline, cu 66 miliarde de lire sterline mai mult decât se anticipa anul trecut. Proiecte însumând mai mult de jumătate din total ar trebui finanţate din surse private, în timp ce restul ar trebui asigurat de stat.

Te-ar mai putea interesa și
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag accelerează dezvoltarea tehnologică și investește 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online. Update-ul major al platformei online acoperă întregul proces......
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în 2035
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în ...
Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la aproape 800 de milioane dolari până în 2035, ...
Producția de mașini a României a scăzut din nou, cu 13%, în septembrie 2026
Producția de mașini a României a scăzut din nou, cu 13%, în septembrie 2026
Cele două uzine producătoare de autoturisme din România au asamblat împreună, în septembrie 2026, un total de 45.776 ...
Mama tuturor bombelor e în planurile de atac ale SUA în Iran, în caz de urgenţă. Ce este mega-bomba care ar putea fi folosită
Mama tuturor bombelor e în planurile de atac ale SUA în Iran, în caz de urgenţă. Ce este mega-bomba care ar putea fi ...
Armata SUA a elaborat planuri de atac care ar putea include utilizarea bombei GBU-43/B (MOAB, Massive Ordnance Air Blast ...