Autostrada Bucureștiului: Au sosit primele elemente ale tablierului metalic pentru pasajul peste A1 FOTO

Au sosit în șantier primele elemente ale tablierului metalic necesar construrii nodului rutier dintre A0 și A1, a informat joi secretarul de stat în Transporturi Irine Ionel Scrioșteanu. Acesta a amintit că trebuie menținut ritmul de lucru, astfel încât în vara anului viitor să se circule pe întreg sectorul sudic din Autostrada Bucureștiului (A0).
Ion Dobreanu - J, 03 aug. 2023, 14:00
Autostrada Bucureștiului: Au sosit primele elemente ale tablierului metalic pentru pasajul peste A1 FOTO

„Am fost pe șantierul lotului 3 Sud al Autostrăzii Bucureștiului (A0), pentru a menține presiunea și sprijinul față de antreprenorul grec, în așa fel încât ritmul mai bun din ultimele luni să fie cel puțin menținut”, a transmis oficialul din Transporturi.

Potrivit lui, pe acest sector de autostradă, se execută lucrări atât la traseu, cât și la structuri, după cum urmează:
– La pasajul pe autostradă peste A1 au fost finalizate infrastructurile și au fost aduse primele grinzi metalice, care vor fi asamblate la sol și ulterior, vor fi amplasate pe infrastructuri;
– La pasajul pe autostradă peste CF Bucureşti – Craiova (sat Țegheş, comuna Domnești) se lucrează la armarea, cofrarea și betonarea riglelor;
– La podul pe autostradă peste râul Sabar (sat Dârvari, comuna Ciorogârla), continuă lucrările de armare, cofrare și betonare a pilei Dârvari;

– La pasajul pe DJ602 peste autostradă (Ciorogârla) continuă lucrările de armare a elevației Culeei 1;
– La trei pasaje peste autostradă, pe DC128, pe DC158 (ambele în Dârvari) și unul în Domnești, au fost finalizate lucrările de armare, cofrare și betonare a elevațiilor, pilelor;
– La pasajul pe autostradă peste DJ601 (Ciorogârla), continuă lucrările de armare și cofrare banchetă cuzineți;
– La podul pe autostradă peste râul Ciorogârla, au fost finalizate toate structurile;
– Se execută fundația de balast pe traseul autostrăzii din zona comunei Clinceni;
– Se execută stratul final de umplutură pentru traseul autostrăzii din zona comunei Joița;
– Se execută drenuri/umpluturi adiacente podețelor;
– Se execută lucrări de terasamente și amenajare cu pământ vegetal în zona km 0;
– Continuă lucrările de umpluturi la corpul de drum cu material necoeziv pentru traseul autostrăzii stânga/dreapta din zonele satelor Bâcu și Dârvari;
– Continuă lucrările de scurgere a apelor și de cofrare și betonare a șanțurilor pereate, în zona localității Domnești;
– Continuă lucrările de canalizare și dren median în zona satelor Bâcu și Joița;
– Au fost executate săpături pentru 20 bazine de retenție;
– Se execută lucrări de relocare a rețelelor de utilități publice.

Lotul 3 al A0 Sud leagă DN6, în zona Bragadiru – Cornetu, până la A1, în zona localităților Ciorogârla – Dragomirești Vale (inclusiv nodul rutier dintre A0 și A1) și are o lungime de 18 km.

Pe acest lot de autostradă, vor fi construite 9 pasaje și 4 poduri, un nod rutier la intersecția cu A1, 46 podețe pe autostradă și bretele, două parcări de scurtă durată și două spații de servicii.

„Având în vedere importanța semi-inelului sudic al A0 pentru traficul din zona regiunii București-Ilfov și nu numai, trebuie să depunem toate eforturile ca acest lot să fie dat trafic în cursul verii viitoare„, a conchis Scrioșteanu.

FOTO: Facebook Irinel Ionel Scrioșteanu

CITEȘTE ȘI:

 

Te-ar mai putea interesa și
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Analiştii financiari avertizează că pieţele vor deschide săptămâna sub presiunea riscurilor geopolitice crescute, după loviturile lansate de Statele Unite şi Israel asupra Iranului.......
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
Compania românească Parapet, contractor EPC în sectorul energiei regenerabile, este pe cale să finalizeze un nou parc ...
Bilanțul victimelor unui atac americano-israelian asupra unei școli de fete din Iran a ajuns la 57. Aproximativ 170 de eleve se aflau în unitate când a fost lovită
Bilanțul victimelor unui atac americano-israelian asupra unei școli de fete din Iran a ajuns la 57. Aproximativ 170 de ...
Cel puţin 57 de eleve au fost ucise într-un atac aerian în sudul Iranului, după ce Israelul şi Statele Unite au început ...
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU sâmbătă seara, după atacurile asupra Iranului
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU sâmbătă seara, după atacurile asupra Iranului
Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni sâmbătă la ora 21:00 GMT (16:00 la New York) pentru a discuta ...