Agenția de turism Vola.ro le oferă clienților posibilitatea de a închiria online rulote și autorulote. Prețurile pornesc de la 60 de euro pe noapte

Agenția de turism online Vola.ro a anunțat astăzi că a încheiat un parteneriat cu platforma de închiriere de autorulote RUUTS.Travel, iar ca urmare a acestei înțelegeri ceea ce înseamnă că turiștii pot rezerva acum direct pe site un camper pentru vacanțele lor în țară sau în afară.
Ion Dobreanu - vin, 04 aug. 2023, 18:58
Agenția de turism Vola.ro le oferă clienților posibilitatea de a închiria online rulote și autorulote. Prețurile pornesc de la 60 de euro pe noapte

În ultimii ani, călătoriile cu autorulota au câștigat tot mai multă popularitate, în special datorită libertății și confortului pe care le oferă această opțiune. În felul acesta, turiștii se pot bucura de mobilitate totală și pot explora mai multe destinații în deplasările lor, ceea ce contribuie la crearea unei experiențe unice de vacanță. În prezent, cu Vola.ro și RUUTS.Travel, călătorii își pot rezerva atât zborurile, cât și autorulota cu care se vor deplasa odată ce ajung la destinație.

Ce caută românii atunci când aleg o călătorie cu autorulota?

Potrivit datelor Vola.ro și RUUTS.Travel, în România, interesul pentru autorulote crește de la un an la altul, țara noastră ocupând acum locul nouă în topul statelor cu un sector de camping bine dezvoltat.

În ceea ce privește profilul turiștilor care merg cu autorulota, clienții RUUTS sunt, de regulă, familii cu copii, grupuri de trei- șase membri, care caută rulote complet echipate, cât mai family-friendly. Pentru vacanțele de vară, aceștia preferă călătoriile în străinătate, dar există și un segment important de turiști care preferă să rămână aproape de casă și să închirieze autorulota pentru câteva zile petrecute în mijlocul naturii.

Destinațiile preferate de români sunt Grecia, Croația, Turcia, Slovenia, Italia (în lunile de vară) și Norvegia, Finlanda, Austria (în timpul iernii). În România, cele mai multe cereri de rezervare a autorulotelor sunt pentru București, Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov și Iași.

Care sunt prețurile de închiriere pentru autorulote?

În momentul de față, RUUTS.Travel dispune de 100 de autorulote și estimează că va ajunge la 500 până la finalul acestui an. Rulotele și autorulotele RUUTS.Travel sunt dotate cu o serie de facilități care variază de la un model la altul: toalete, dușuri, aer condiționat, sistem de încălzire, bucătărie, panouri solare, copertină, suport pentru biciclete, mobilier de camping etc.

Atunci când vine vorba despre durata de închiriere a autorulotei, așa cum era de așteptat, lucrurile diferă de la un sezon la altul: pe timp de vară, când vremea permite explorările în aer liber, turiștii închiriază autorulote pentru șapte zile, pe când iarna aceștia închiriază autorulotele pentru aproximativ trei zile, în medie.

Tarifele pentru închirierea de autorulote variază, de asemenea, de la un model la altul. De exemplu, în plin sezon estival, prețurile medii pentru o rulotă care se atașează la mașină sunt de 60-80 de euro/noapte, în timp ce prețurile medii pentru o autorulotă sunt de 120-175 de euro/noapte. În afara sezonului, prețurile pot fi cu până la 40% mai mici.

 

Despre Vola.ro

Vola.ro deservește persoane fizice sau companii, oferind servicii complete de turism: suport pentru rezervarea biletelor de avion opțiunea de bilete rambursabile, rezervări hoteluri, vacanțe, asigurări medicale de călătorie și servicii de rent-a-car.

În ultimii ani, strategia Vola.ro s-a îndreptat spre dezvoltarea unor servicii de călătorie unice, de tip fintech, menite sa protejeze clienții de incertitudinea din jurul călătoriilor. Fast Refund, Trip Protect, Flex sunt produsele care permit recuperarea banilor în diferite situații.

În 2015, Vola.ro a primit o investiție de 5 milioane de euro din partea 3TS Capital Partners, același fond care a mai investit în România în Elefant.ro, InternetCorp, Zoot și Vector Watch.

În 2022, Vola.ro a intermediat vânzări în valoare de 73 de milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Kievul anunță că serviciul Starlink a început din nou să funcționeze fără restricții pentru forțele sale armate
Kievul anunță că serviciul Starlink a început din nou să funcționeze fără restricții pentru forțele sale armate
Ministerul Apărării din Ucraina a confirmat sâmbătă că serviciul militar Starlink folosit de armată funcţionează din nou la viteze de peste 160 km/h, după ce vineri preşedintele Volodimir......
Cheltuielile mondiale pentru centrele de date vor ajunge la 2.100 de miliarde de dolari în 2028 – raport BofA Global Research
Cheltuielile mondiale pentru centrele de date vor ajunge la 2.100 de miliarde de dolari în 2028 – raport BofA Global ...
Cheltuielile globale pentru centrele de date ar urma să ajungă la 1.000 de miliarde de dolari în 2026 şi se vor dubla ...
Trenul făcut de polonezi care se alimentează din trei surse
Trenul făcut de polonezi care se alimentează din trei surse
Poducătorul polonez de material rulant PESA lucrează la prototipul unui tren de pasageri HEMU. Vehiculul este conceput ...
CNPP: 885.745 de persoane au beneficiat în luna septembrie de indemnizații sociale pentru pensionari
CNPP: 885.745 de persoane au beneficiat în luna septembrie de indemnizații sociale pentru pensionari
Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost, în septembrie 2026, de 885.745 de persoane, ...