Nimic nou sub soare cu o nuanță de zeci de miliarde de euro

Dimpotrivă, istoria economiei de după 1990 a fost dominată de astfel de crize, majoritatea găsindu-și deznodământul în acorduri de împrumut cu FMI la care am apelat succesiv în ultimii 30 de ani. Și după fiecare astfel de aranjament, corecția deficitelor s-a realizat, cu durerile de rigoare, doar că imediat după finalizarea lor, politicile fiscale și de venituri au deraiat pregătind cu sârg condițiile favorabile unui nou acord.

Comportamentul ăsta de alcoolic care revine la vechile năravuri imediat ce iese din cura dezintoxicare a devenit o caracteristică la noi. Dar după ultimul acord, cel din 2009, terminat în 2014 am sărit calul rău de tot. Un soi de balamuc, fiesta cu strigături sau petrecere cu manele ”fără număr” ca să rămânem în Balcani. Combinația irațională chiar și pentru un zevzec între creșterea simultană și accelerată a cheltuiellilor vezi wageledgrowth și scăderea taxării fie prin reducerea impozitării veniturilor sau scutirea de tot, a fost piatra de hotar a politicii economice. Căci economia cu politica fiscală se conduce, iar politica cu voturi se ține. Or, din punct de vedere electoral, ce poate fi mai dezirabil pentru social-democrați decât să crească salarii și pensii prin redistribuire, sau pentru liberali în a susține facilități și reduceri de impozite pentru antreprenori? Toată lumea fericită, până vine scadența.

Teoretic, o astfel de conduită a politicii fiscale și de venituri nu poate fi susținută pe termen mediu, decât prin împrumuturi din ce în ce mai mari, la costuri din ce în ce mai ridicate. Ceea ce s-a și întâmplat. Revenind la comparația cu petrecerea, deficitele bugetar și de cont curent la nivel record în UE sunt mizeria rămasă în cameră.

Faptul că am ajuns din nou la limită este așadar un deja-vu, dar să  credem că liderii politici n-au știut că, la un moment dat, se va sparge buba. e neverosimil. Avertismentele n-au lipsit deloc. Elementul care a dat curaj, cu ghilimelele de rigoare, ca liderii politici să le ignore a fost nivelul relativ mic al datoriei publice ca raport în PIB. Cu alte cuvinte, întotdeauna s-a considerat că grație poziției favorabile în ce privește îndatorarea publică nu vor fi probleme de finanțare indiferent de câte prostii se comit în politica fiscală. Așa se și explică, în parte rapiditatea de neinvidiat cu care datoria publică a crescut în ultimii ani, este efectul nepăsării, pentru că ”este loc”. Cu siguranță și astăzi, ca de atâtea ori în trecut, dacă ai atrage atenția vreunui responsabil  asupra creșterii prea rapide a datoriei publice, ai primi replica cum că ea este mică cu exemple precum Italia, Spania, Grecia, Franța etc.

Deși, așa cum am arătat mai sus, am mai văzut filmul ăsta, de această dată, ceva este fundamental diferit. La rece vorbind, ajustarea bugetară fiind inevitabilă, contează doar cum va surveni ea, ca urmare a unei decizii a unei majorități parlamentare uriașe sau, ca deobicei, sub constrângerea unui acord cu instituții financiare internaționale? Diferența față de rundele precedente de reașezare a echilibrelor macroeconomice este una majoră. Căci,  pentru a corecta deficitele, sumele împrumutate cu dobândă mai mică decât cea din piață printr-un acord cu FMI de pildă, sunt  condiționate de reforme stricte și eliberate cu țârâita. De la Comisia Europeană însă, aceleași reforme (care oricum sunt inevitabile, grație unui buget pe 2023 conceput anapoda) vin cu un premiu uriaș, de zeci de miliarde de euro nerambursabili. Alegerea logică și responsabilă economic și politic vorbind este limpede ca lumina zilei. Teoretic, cu 70% majoritate parlamentară, orice combinație de măsuri capabilă să ajusteze deficitul bugetar conform angajamentelor care decurg din procedura de deficit excesiv este perfect fezabilă.

Practic, lucrurile se complică rău din cauza coaliției stânga-dreapta. Căci socialiștii trebuie să transmită electoratului propriu că a greșit umflând aiurea numărul bugetarilor gras plătiți, iar liberalii să accepte că eliminarea facilităților fiscale și creșterea taxelor pentru electoratul lor este inevitabilă. Să sperăm că vor avea înțelepciunea necesară să se înțeleagă. Căci atunci când doi se ceartă, al treilea câștigă și nu cred că vrem asta.