Până și compania Zoom renunță la modul de lucru de acasă și-și recheamă angajații la birouri, în sistem hibrid

Furnizorul de servicii de videoconferinţe Zoom Video Communications, care odată era un model al muncii de acasă, a decis să îşi recheme angajaţi să lucreze de la birou, transmite Bloomberg, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 07 aug. 2023, 18:25
Până și compania Zoom renunță la modul de lucru de acasă și-și recheamă angajații la birouri, în sistem hibrid

Angajaţii care trăiesc în apropiere de o locaţie Zoom trebuie să lucreze de la birou timp de două zile pe săptămână, a declarat un purtător de cuvânt al companiei. O „abordare hibridă” este cea mai eficientă pentru Zoom, a apreciat purtătorul de cuvânt, pentru că astfel firma „va fi într-o poziţie mai bună pentru a-şi utiliza propriile sale tehnologii, să continue să inoveze şi să îşi sprijine clienţii globali”.

De la izbucnirea pandemiei Zoom a devenit un nume recunoscut la nivel mondial pe măsură ce companiile şi şcolile au adoptat serviciile sale pentru a putea organiza cursuri online, şedinţe de birou şi pentru socializare. Însă după terminarea pandemiei, o serie de companii din diverse domenii precum Amazon.com Inc., Chipotle Mexican Grill Inc. şi BlackRock Inc au decis să crească perioada de timp pe care angajaţii trebuie să o petreacă la biroul firmei.

Chiar şi aşa, multe clădiri de birouri sunt utilizate la un nivel redus, şi există semne că multe rolului ar putea rămâne în continuare în regim remote. De exemplu, spaţiile de birouri din nord-estul SUA au atins un vârf de ocupare de 24% din timp în prima jumătate a anului, potrivit unei firme de analiză a gradului de ocupare Basking.io.

Zoom a avut şi el dificultăţi în a continua să crească în lumea post-pandemie. În timp ce preţul acţiunilor sale a crescut cu 500% începând din martie şi pană în octombrie 2020, între timp cotaţia acţiunilor a revenit la nivelul de dinainte de pandemie. În încercarea de a relansa creşterea, Zoom a început să lucreze la un pachet de instrumente software pentru mari firme, inclusiv produse de colaborare de tip in-office.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
UPDATE Ultima oră. Probleme la ING. Nu s-au virat alocații, pensii, salarii, inclusiv din ASF. Cât mai durează – anunțul băncii
UPDATE Ultima oră. Probleme la ING. Nu s-au virat alocații, pensii, salarii, inclusiv din ASF. Cât mai durează – ...
ING a avut probleme astăzi cu procesarea tranzacțiilor. Este vorba mai ales de salarii, dar și de alocații sau pensii. Banca explică, pentru Economica, de unde au apărut întârzierile și dă......
Nicușor Dan a semnat decretele pentru numirea în funcții a șefilor marilor parchete din țară
Nicușor Dan a semnat decretele pentru numirea în funcții a șefilor marilor parchete din țară
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, miercuri, că a semnat decretele pentru numirea şefilor marilor parchete. Propunerile ...
Încă o convorbire între Szijjarto și Lavrov a fost scursă în presă. Ministrul ungar îi promitea omologului rus să-i trimită un document despre aderarea Ucrainei la UE
Încă o convorbire între Szijjarto și Lavrov a fost scursă în presă. Ministrul ungar îi promitea omologului rus să-i ...
Ministrul ungar de Externe Peter Szijjarto a fost de acord să-i trimită omologului său rus Serghei Lavrov un document ...
Update: Iranul amenință să rupă înțelegerea. Armistițiul dintre SUA și Iran deja începe să scârțâie. Teheranul a blocat din nou tranzitul prin Strâmtoarea Ormuz, după atacul Israelului asupra Libanului
Update: Iranul amenință să rupă înțelegerea. Armistițiul dintre SUA și Iran deja începe să scârțâie. Teheranul ...
Update: Iranul ia în considerare să se retragă din armistiţiul de două săptămâni convenit cu SUA, din cauza atacurilor ...