Ucraina: Manifestanţii rămân mobilizaţi la Kiev, în pofida frigului şi zăpezii

Sute de manifestanţi ucraineni proeuropeni rămâneau mobilizaţi, luni dimineaţă, la Kiev în pofida frigului şi ninsorii, a doua zi după o demonstraţie de forţă a opoziţiei, care a scos în stradă sute de mii de persoane împotriva puterii, relatează AFP.
Economica.net - lun, 09 dec. 2013, 11:12
Ucraina: Manifestanţii rămân mobilizaţi la Kiev, în pofida frigului şi zăpezii

Dimineaţă, între 200 şi 300 de persoane erau reunite în jurul unei scene din Piaţa Independenţei, centrul acţiunilor de protest, unde câţiva preoţi rosteau rugăciuni, a transmis un jurnalist al AFP.

Pe o temperatură de minus 4 grade Celsius, în timp ce ninsoarea a acoperit pavajul din centrul capitalei ucrainene, alţi zeci manifestanţi se aflau în corturile instalate în spatele scenei şi pe baricadele ridicate în mai multe puncte din cartierul vecin, care găzduieşte principalele sedii ale puterii (Preşedinţia, Parlamentul, sediul Guvernului, etc.).

De asemenea, sute de persoane favorabile puterii erau mobilizate într-un parc situat în apropierea Parlamentului.

Intersecţiile erau blocate de autobuze goale, în timp ce altele erau păzite de poliţişti, care permiteau accesul doar pentru angajaţii din cadrul instituţiilor administrative.

„Vrem să arătăm că suntem aici, că ne vom ţine. Obiectivul nostru este plecarea preşedintelui şi Guvernului”, a declarat Iuri Maiboroda, în vârstă de 53 de ani, aflat lângă o baricadă, cu căciula acoperită de zăpadă.

„Este imposibil să se facă un pas în spate”, a confirmat Volodimir Kiblik, venit în urmă cu două săptămâni din oraşul Znamianka, situat în centrul Ucrainei, o ţară de 46 de milioane de locuitori.

„În 2004, s-a întâmplat la fel şi noi ne-am ţinut”, a adăugat el, referindu-se la „revoluţia portocalie”, care a permis accederea la putere a prooccidentalilor, învinşi de preşedintele Viktor Ianukovici şi partidul său în 2010.

Opoziţia încearcă să menţină presiunea asupra puterii, a doua zi după o manifestaţie care a reunit la Kiev peste 300.000 de manifestanţi, potrivit estimărilor AFP, aproape un milion, potrivit organizatorilor, şi zeci de mii în alte oraşe ale ţării.

Ziua s-a încheiat cu dărâmarea simbolică a unei statui a lui Lenin, simbolul dominaţiei sovietice.

Manifestanţii proeuropeni cer demisia preşedintelui Ianukovici, căruia îi reproşează că a renunţat, la sfârşitul lunii noiembrie, să semneze Acordulul de Asociere cu UE, pentru a se orienta către Rusia.

Te-ar mai putea interesa și
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, care a menţionat că ultimele luni au reprezentat o perioadă "foarte......
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
Vicepreşedintele JD Vance va reprezenta guvernul la New York la comemorările de 11 septembrie, relatează vineri AFP, după ...