Britanicii să-şi ia un loc de muncă şi să nu se mai plângă de venirea românilor – Sir Stuart Rose

Britanicii să-şi găsească locuri de muncă şi să nu se mai plângă de faptul că românii şi bulgarii vin să muncească în ţara lor, a îndemnat Sir Stuart Rose de la Ocado, singurul supermarket britanic exclusiv online, relatează site-ul HuffingtonPost.uk.
Economica.net - lun, 09 dec. 2013, 11:31
Britanicii să-şi ia un loc de muncă şi să nu se mai plângă de venirea românilor - Sir Stuart Rose

„Sunt un economist al pieţei libere, operăm într-o piaţă liberă”, a declarat fostul director executiv al firmei Marks and Spencer, Sir Stuart Rose. „Dacă aceste persoane vor să vină aici şi sunt pregătite să accepte programul şi salariul aferent, atunci aşa să facă”, a îndemnat el.

„Ştiu că oamenii se vor uita la mine şi vor spune «este în regulă pentru tine», dar am început aproape de la zero, am muncit ca necalificat când eram tânăr”, a continuat Rose. „Nu mi-am făcut griji din cauza statusului locului de muncă, eram mai preocupat de respectul faţă de mine-însumi şi de faptul de a avea un loc de muncă”.

Potrivit site-ului, Lance Batchelor de la Domino’s Pizza s-a plâns, la rândul său, că acest lanţ care oferă servicii de livrare are aproximativ 1.000 de locuri de muncă vacante pe care britanicii nu le doresc. El consideră imigraţia necesară. „Există un număr imens de locuri în munca de jos a industriei serviciilor, dar nu şi suficienţi britanici care să vrea să le ocupe”, a spus el.

„Depunem eforturi să găsim suficienţi angajaţi. De când au fost înăsprite legile imigraţiei, acum doi-trei ani, este tot mai dificil să facem angajări, mai ales în Londra şi South East”, a declarat Batchelor pentru The Evening Standard. „Oameni care au muncit aici acum câţiva ani, nu mai vor aceste slujbe în prezent. Am putea ocupa 1.000 de locuri de muncă în toată Mara Britanie mâine, dacă am avea candidaţi pentru aceste posturi”, a adăugat el.

Ministrul român al Muncii Mariana Câmpeanu a declarat săptămâna trecută pentru The Times că imigranţii români sunt tineri, bine calificaţi şi doresc să muncească, iar britanicii ar trebui să le fie recunoscători că vor să muncească în această ţară. „Probabil că există un motiv pentru care mulţi britanici nu sunt interesaţi de locurile de muncă libere pentru care, de exemplu vor aplica românii. Dacă sunt libere, cineva le va ocupa, indiferent că (aceste persoane) sunt din România, Italia, Spania sau de altundeva”, a spus ea.

Plecarea din Londra este foarte importantă în vederea găsirii unui loc de mucă bun, în opinia lui Sir Stuart Rose, în opinia căruia „există semne că lucrurile încep să se mişte (în aceste regiuni)”. Numeroase firme sunt pregătite să reinvestească, iar centrul de interes vizează întreaga Marea Britanie, ci nu doar Londra, afirmă el.

Te-ar mai putea interesa și
Armata recunoaște că nu are cu ce doborî dronele, dar o firmă din Cluj a creat „bomba”: Interceptorul românesc cu AI care schimbă regulile războiului
Armata recunoaște că nu are cu ce doborî dronele, dar o firmă din Cluj a creat „bomba”: Interceptorul românesc cu ...
Compania românească OVES Enterprise dezvoltă INTERJET, o nouă generație de interceptor aerian autonom destinat combaterii amenințărilor aeriene rapide, într-o perioadă în care războiul din......
Farmacia Tei, deţinută de Roxana Maftei şi fraţii Pavăl, are cele mai mari afaceri, profit, număr de salariaţi de la înfiinţare. Afaceri record de 1,7 miliarde de lei
Farmacia Tei, deţinută de Roxana Maftei şi fraţii Pavăl, are cele mai mari afaceri, profit, număr de salariaţi de ...
Farmacia Tei, fondată de Roxana Maftei, unul dintre cei mai mari retaileri farmaceutici din ţara noastră după cifra de ...
Rusia nu a ameninţat niciodată şi nu ameninţă statele europene, spune Vladimir Putin
Rusia nu a ameninţat niciodată şi nu ameninţă statele europene, spune Vladimir Putin
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat vineri că "Rusia nu a ameninţat niciodată şi nu ameninţă statele europene", ...
Bulgaria creează o comisie anticorupție pentru a debloca fondurile PNRR
Bulgaria creează o comisie anticorupție pentru a debloca fondurile PNRR
Bulgaria a adoptat vineri o lege prin care constituie o comisie de anchetă ce vizează combaterea corupţiei, prevenirea ...