Oficial CE: Propunerile alternative la acciză trebuie să aibă acelaşi impact bugetar

Alternativele pe care le propune România în locul accizei de 7 eurocenţi la motorină trebuie să aibă acelaşi impact bugetar ca această taxă, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al CE Simon O'Connor.
Economica.net - mar, 10 dec. 2013, 13:12
Oficial CE: Propunerile alternative la acciză trebuie să aibă acelaşi impact bugetar

„Sperăm că se va putea ajunge la un acord în România cât mai curând posibil şi pot spune că suntem pregătiţi să analizăm orice propuneri alternative favorabile creşterii economice, cu un impact bugetar echivalent şi de o calitate echivalentă cu cele stabilite iniţial”, a precizat purtătorul de cuvânt al comisarului Olli Rehn.

Guvernul intenţionează să aplice acciza de 7 eurocenţi doar la benzină şi să amâne introducerea acestei taxe la motorină pentru o perioadă de trei luni, interval în care să fie căutate soluţii, a anunţat, luni, premierul Victor Ponta.

El a precizat că ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a plecat la Bruxelles pentru a discuta cu oficialii Comisiei Europene despre această temă, având consultări şi cu Fondul Monetar Internaţional.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că a luat notă de declaraţia premierului Victor Ponta şi de informarea pe care i-a făcut-o acesta anterior anunţului că este dispus să renunţe la acciza pe motorină, arătând că nu este un lucru care să îl satisfacă, dar demonstrează că se poate „construi un dialog” în continuare.

Te-ar mai putea interesa și
Dosarul Călin Georgescu – Tribunalul Bucureşti ar putea lua o decizie în cazul cererii lui Georgescu de înlocuire a măsurii arestului preventiv
Dosarul Călin Georgescu – Tribunalul Bucureşti ar putea lua o decizie în cazul cererii lui Georgescu de înlocuire ...
Tribunalul Bucureşti ar putea pronunţa, marţi, o decizie privind cererea depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai blândă, şi anume arest la domiciliu......
Rusia anunţă că a livrat, către Europa, hidrocarburi în valoare de 320 de miliarde de dolari, începând cu 2022
Rusia anunţă că a livrat, către Europa, hidrocarburi în valoare de 320 de miliarde de dolari, începând cu 2022
Rusia a declarat luni că a vândut ţărilor europene hidrocarburi în valoare de peste 320 de miliarde de dolari începând ...
BT continuă parteneriatul cu McLaren Mastercard Formula 1 Team cu un nou beneficiu pentru clienți: quiz cu premii dedicate fanilor echipei
BT continuă parteneriatul cu McLaren Mastercard Formula 1 Team cu un nou beneficiu pentru clienți: quiz cu premii dedicate ...
Banca Transilvania continuă și anul acesta parteneriatul cu echipa McLaren Mastercard Formula 1®, oferind clienților ...
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și la piață
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și ...
Fabrice Cambolive, Chief Growth Officer al grupului Renault, din care face parte și Dacia, și CEO al mărcii franceze, ...