Studiul de fezabilitate pentru drumul expres Brăila-Tulcea, finalizat anul viitor

 Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Tulcea, Horia Teodorescu, speră ca anul viitor să se încheie studiul de fezabilitate pentru drumul expres care va lega podul peste Dunăre de la Brăila cu municipiul Tulcea, aşa încât traficul pe drumurile naţionale din judeţ să se decongestioneze.
AGERPRES - vin, 25 aug. 2023, 15:20
Studiul de fezabilitate pentru drumul expres Brăila-Tulcea, finalizat anul viitor

Autoritatea judeţeană a prezentat vineri, în timpul unei conferinţe de presă, cele două variante care se discută acum la nivelul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pentru drumul expres Tulcea-Brăila, a menţionat că viitoarea şosea va fi una nouă şi a subliniat importanţa acesteia.

„Nu se poate ca drumul expres pod-Brăila-Tulcea-Constanţa să nu capete prioritate zero, pentru că s-a creat sistemul de pâlnie la pod. Noi deja suntem sufocaţi pe tronsonul 2 Cantoane-Constanţa, care a devenit insuportabil cel puţin vara. La fel e şi cu încărcarea pe care o avem de la pod pe varianta Tulcea-Constanţa”, a declarat preşedintele Teodorescu.

El a menţionat că joi, CJ a găzduit o dezbatere pe tema drumului expres Brăila-Tulcea la care au participat autorităţile unităţilor administrativ-teritoriale pe raza cărora va trece viitoarea şosea şi şi-a exprimat speranţa ca studiul de fezabilitate pentru obiectiv să fie realizat până în toamna anului viitor.

„Mi s-a spus că în primăvara anului viitor vom avea studiul de fezabilitate încheiat. Eu aş fi foarte fericit dacă aş avea studiul gata în toamna anului viitor, adică în 2024. Cred că şi cu drumul expres şi cu ce s-a făcut până în momentul de faţă, noi, judeţul Tulcea, căpătăm dreptul să considerăm că din punct de vedere al infrastructurii suntem aliniaţi cu tot ce e necesar, astfel încât judeţul să poată creşte în zona atragerii investiţiilor, una din sursele importante de dezvoltare a judeţului”, a mai spus preşedintele CJ, Horia Teodorescu.

Autoritatea judeţeană a amintit că în realizarea drumului expres Brăila-Tulcea, care va avea o lungime de 65 de kilometri, sunt foarte multe constrângeri şi a menţionat că viitoarea şosea ar putea fi dată în folosinţă cel mai devreme în anul 2026.

Potrivit sursei, CNAIR continuă în paralel demersurile pentru identificarea celor mai bune soluţii pentru conectarea municipiului Tulcea la un alt viitor drum expres, Tulcea-Constanţa.

Cele două tronsoane, Tulcea-Constanţa şi Tulcea-Brăila, fac parte din drumul expres Constanţa-Brăila-Focşani.

Primele demersuri pentru realizarea drumului expres Constanţa-Brăila au fost făcute în anul 2013 şi au constat în acorduri semnate de preşedinţii CJ-urilor din Constanţa, Brăila şi Tulcea, obiectivul făcând parte din Master-planul de Transporturi al României valabil până în anul 2035.

Conform unui comunicat de presă remis în urma conferinţei, drumul expres Jijila-Cataloi va avea noduri de descărcare care asigură legătura cu infrastructura adiacentă podului suspendat peste Dunăre, precum şi cu viitorul drum expres Tulcea-Constanţa, în dreptul localităţii Cataloi. De asemenea, vor mai exista trei noduri intermediare la Isaccea, între Luncaviţa şi Văcăreni şi în zona Teliţa. Dezvoltarea este cvasiparalelă cu DN 22, fiind prevăzute şi două parcări de scurtă durată şi două spaţii de servicii.

Te-ar mai putea interesa și
Preluarea ELCEN, în şedinţa CGMB
Preluarea ELCEN, în şedinţa CGMB
Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc în şedinţă joi, de la ora 10:00, urmând să dezbată o serie de proiecte care vizează consolidarea clădirilor, dar şi transferul acţiunilor......
SUA – Rubio este îngrijorat de riscul unei „escaladări” a războiului din Ucraina
SUA – Rubio este îngrijorat de riscul unei „escaladări” a războiului din Ucraina
Şeful diplomaţiei americane, Marco Rubio, s-a arătat îngrijorat miercuri de riscul unei "escaladări" în războiul dintre ...
Trump spune că discuţiile cu Iranul ar putea fi finalizate „în acest weekend”, dar un eșec nu este exclus
Trump spune că discuţiile cu Iranul ar putea fi finalizate „în acest weekend”, dar un eșec nu este exclus
Preşedintele american Donald Trump a afirmat miercuri că discuţiile cu Iranul ar putea duce la un rezultat chiar în "acest ...
OUG pentru programul SAFE – Sesizarea unor grupuri parlamentare va fi discutată la CCR
OUG pentru programul SAFE – Sesizarea unor grupuri parlamentare va fi discutată la CCR
Curtea Constituţională a României discută, joi, sesizarea referitoare la Legea de aprobare a modificărilor aduse Ordonanţei ...