Isărescu: Nu ne-am îndepărtat de zona euro. Suntem doar în expectativă

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu, președintele Secției de Științe Economice, Juridice și Sociologice al Academiei Române, a afirmat că România, ca și Bulgaria, Ungaria, Polonia, Cehia, nu s-a îndepărtat de zona euro, fiind doar în expectativă.
Economica.net - mie, 11 dec. 2013, 11:18
Isărescu: Nu ne-am îndepărtat de zona euro. Suntem doar în expectativă

„Deși criteriile sunt mai bine îndeplinite, aceste țări nu mai au nici o țintă de aderare, fiind vorba doar de o anumită expectativă”, a spus Isărescu, subliniind că „nu ne-am îndepărtat de zona euro”.

În expunerea sa „România și zona euro”, susținută în Aula Academiei Române, la conferința internațională ESPERA 2013, Isărescu a pus acest scepticism pe seama tăvălugului de informații negative care vin din zona euro.

„Criză, criză, criză. Percepția e mai tare decât realitatea”, a spus el, care a menționat, la începutul prelegerii sale, că nu vorbește în calitatea sa de guvernator, ci în aceea de cercetător.

În opinia lui Isărescu, avantajele adoptării euro au devenit mai puțin evidente, în timp ce costurile sunt mai vizibile, menționând că niciuna din cele cinci țări fost comuniste menționate nu contestă că, pe termen lung, este în interesul lor să adopte euro.

El spune că toate țările fost comuniste care au aderat la zona euro sau sunt în curs de aderare, sunt țări mici, în timp ce România, (care avea drept țintă inițială 2014), este, ca și Bulgaria, Ungaria, Polonia, Cehia, o țară mare.

Mugur Isărescu a explicat că perspectiva clasică a adoptării euro și a criteriilor de convergență durabilă, ca o condiție prealabilă a adoptării monedei unice de către un stat membru potrivit Tratatului de la Maastrich, se referă la: stabilitatea prețurilor, sustenabilitatea poziției fiscale, stabilitatea cursului de schimb și convergența ratelor dobânzilor pe termen lung.

Guvernatorul BNR consideră că în prezent pentru aderarea la zona euro n-ar mai fi suficiente criteriile de la Maastricht, fiind recomandabil ca evaluarea convergenței să nu se mai limiteze la perspectiva strictă a respectării acestora, ci să fie rezultatul unei unei abordări mai largi bazate pe indicatori.

Isărescu a menționat că, deși adoptarea euro este, din punct de vedere juridic, o obligație asumată, momentul efectiv al materializării obligației juridice rămâne la latitudinea statelor membre.

Guvernatorul BNR și-a exprimat însă „optimismul, bazat pe speranță”, în privința remedierii deficiențelor din zona euro relevate de criză.

„Eu nu cred că România se poate dezvolta în altă parte”, a accentuat Mugur Isărescu, menționând că adoptarea euro nu este abandonată, însă abordarea acesteia este mai prudentă și mai cuprinzătoare.

În finalul prelegerii sale, Isărescu a susținut că trebuie să se adopte un pact politic pentru aderarea la zona euro a României, evitându-se anii electorali.

Te-ar mai putea interesa și
Criza provocată de războiul din Iran ar putea duce la restructurarea companiilor aeriene europene cu probleme (analiză Reuters)
Criza provocată de războiul din Iran ar putea duce la restructurarea companiilor aeriene europene cu probleme (analiză ...
Pe măsură ce reluarea conflictului din Golf Persic duce la creşterea preţurilor petrolului, investitorii şi directorii de companii din domeniul aviaţiei spun că există din ce în ce mai multe......
De ce a votat reprezentantul Ministrerului Energiei împotriva reevaluării proiectului SMR de la Doicești
De ce a votat reprezentantul Ministrerului Energiei împotriva reevaluării proiectului SMR de la Doicești
Cristian Bușoi, secretar de stat la Ministerul Energiei, a explicat că propunerea nu viza aprobarea unei strategii sau ...
FIFA: Atacurile de phising associate turneului au crescut cu 500%. Ce măsuri pot lua firmele dacă datele le-au fost deja compromise. Companiile sunt expuse prin conturile angajaților
FIFA: Atacurile de phising associate turneului au crescut cu 500%. Ce măsuri pot lua firmele dacă datele le-au fost deja ...
Peste 13.000 de domenii cu temă FIFA și phishing în creștere cu aproape 500%. O analiză cyber_Folks pe aproape 500.000 ...
CEC Bank lansează serviciul de încasări instant în euro: fondurile ajung în cont în câteva secunde din toate țările membre SEPA (41 de țări)
CEC Bank lansează serviciul de încasări instant în euro: fondurile ajung în cont în câteva secunde din toate țările ...
CEC Bank își extinde serviciile de plăți digitale și lansează Încasările Instant în euro, prin care clienții persoane ...