Şedinţă CGMB: Proiecte pentru montarea a 50 de staţii de reîncărcare şi amenajarea unui loc de joacă freerun – pe ordinea de zi

Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc în şedinţă miercuri, de la ora 10,00, având pe ordinea de zi proiecte care vizează: amenajarea unui loc de joacă freerun şi parkour în Parcul Regele Mihai I, montarea a 50 de staţii de reîncărcare destinate maşinilor electrice şi sterilizarea gratuită a 6.000 de pisici.
AGERPRES - mie, 30 aug. 2023, 08:52
Şedinţă CGMB: Proiecte pentru montarea a 50 de staţii de reîncărcare şi amenajarea unui loc de joacă freerun - pe ordinea de zi

* CGMB va dezbate un proiect care prevede amenajarea unui loc de joacă freerun şi parkour pentru adolescenţi, în Parcul Regele Mihai I (Herăstrău). Finanţarea urmează să fie asigurată de către ALPAB. Valoarea investiţiei este estimată la 1,8 milioane de lei, TVA inclus, cu o durată de realizare de nouă luni. Propunerea a fost declarată câştigătoare în urma unui concurs de bugetare participativă organizat de Primăria Capitalei. Pe amplasamentul vizat, la ora actuală se găsesc nişte rampe pentru practicarea skate-board-ului, „aflate într-o stare deplorabilă”, se arată în studiul de fezabilitate.

* Primăria Capitalei intenţionează să monteze 50 de staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice, cu câte două puncte de reîncărcare, pe 11 amplasamente din Municipiul Bucureşti. Potrivit studiului de fezabilitate, în Bucureşti există 286 de staţii de reîncărcare, dar numeroase artere sau zone din Capitală nu au acoperire sau au o acoperire slabă din punct de vedere al prezenţei staţiilor de încărcare. Obiectivul de investiţii vizează realizarea a minimum două puncte de reîncărcare la o staţie, alimentate din acelaşi punct de livrare din reţeaua publică de distribuţie, dintre care un punct permite încărcarea în curent continuu la o putere de 50KW, iar un altul permite încărcarea în curent alternativ la o putere 22 KW, precum şi încărcarea simultană la puterile declarate.

* Consilierii municipali vor analiza şi un proiect care vizează sterilizarea gratuită a 6.000 de pisici de rasă comună, cu şi fără deţinător, de pe raza Municipiului Bucureşti. Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor va fi împuternicită să achiziţioneze serviciile necesare. În nota de fundamentare este invocat „numărul mare” de petiţii înregistrate la ASPA în perioada ianuarie – iulie 2023 (184 de petiţii) privind sterilizarea şi ridicarea pisicilor de pe raza Municipiului Bucureşti.

* Un alt proiect prevede încetarea mandatului de consilier general al lui Rareş Hopincă, devenit prefect al Capitalei. Postul său va fi declarat vacant, urmând să fie ocupat de către un alt reprezentant PSD.

* Au fost reintroduse pe ordinea de zi şi proiectele în baza cărora Municipiul Bucureşti ar putea prelua în administrare spitalele clinice CF1 şi CF2. Prin cele două proiecte, Municipalitatea solicită Guvernului să emită hotărâri privind trecerea imobilelor situate în Calea Plevnei nr. 142 – 144 (Spitalul Clinic nr. 1 C.F Witting), Piaţa Gara de Nord nr. 3 (Ambulatoriul de Specialitate Gara de Nord), str. Mărăşti, nr. 63 (Spitalul Clinic C.F nr. 2) şi Calea Griviţei nr. 359 (Policlinica CFR Griviţa) din administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii în domeniul public al Municipiului Bucureşti, inclusiv în ceea ce priveşte managementul asistenţei medicale.

* Pe ordinea de zi figurează şi un proiect de rectificare bugetară, conform căruia veniturile la bugetul local cresc cu 47 de milioane de lei, dintre care 8 milioane de lei reprezintă fonduri europene nerambursabile, 7 milioane de lei – dividende de la societăţile şi companiile naţionale şi societăţile cu capital majoritar de stat, iar 14,4 milioane de lei – alte venituri din proprietate.

Totodată, Direcţia Generală de Asistenţă Socială propune majorarea bugetului cu 1,1 milioane lei, în vederea susţinerii achiziţiei terenului de 27.224 mp şi a blocului S+P+11E, în curs de execuţie, situate în Bd. Prelungirea Ghencea nr. 322-326, destinat pentru locuinţe sociale.

Administraţia Străzilor propune majorarea bugetului cu 5 milioane de lei, pentru reparaţii la sistemul rutier, trotuare şi lucrări de semnalizare. Bugetul ALPAB urmează să fie majorat cu 3,2 milioane lei, pentru reparaţii la fântânile din Parcul Regele Mihai 1, Cişmigiu şi Tineretului; la sistemele de iluminat şi la ţarcurile de câini din parcuri, precum şi la straturile suport şi suprafaţa antitraumă din locurile de joacă aflate în parcurile Cişmigiu, Bordei şi Tineretului. Bugetul destinat Administraţiei Spitalelor va creşte cu 10 milioane de lei. Va creşte cu 24 de milioane de lei şi bugetul pentru transportul în comun, suma reprezentând subvenţii pentru acoperirea diferenţelor de preţ şi tarif.

Te-ar mai putea interesa și
De la cadrul legal la procese HR aplicabile: ce schimbă transparența salarială în organizații
De la cadrul legal la procese HR aplicabile: ce schimbă transparența salarială în organizații
Noile cerințe privind transparența salarială aduc companiile în fața unei duble provocări: înțelegerea obligațiilor legale și transformarea lor în procese HR clare, documentate și......
S-a încheiat prima etapă a licitației organizate de ELCEN pentru construirea noii centrale de cogenerare de la CET Progresu. În cursă au rămas doi competitori
S-a încheiat prima etapă a licitației organizate de ELCEN pentru construirea noii centrale de cogenerare de la CET Progresu. ...
Societatea Electrocentrale București S.A. (ELCEN) anunță că a finalizat prima etapă a procedurii de achiziție pentru ...
Guvernul italian vrea să păstreze hidrocentralele sub controlul său, în contextul creșterii temerilor privind securitatea energetică națională
Guvernul italian vrea să păstreze hidrocentralele sub controlul său, în contextul creșterii temerilor privind securitatea ...
Italia încearcă să menţină contractele de operare a hidrocentralelor din peninsulă în mâinile companiilor locale, ...
Grevă generală la Oil Terminal. Când încep acţiunile de protest la cel mai mare terminal petrolier din România
Grevă generală la Oil Terminal. Când încep acţiunile de protest la cel mai mare terminal petrolier din România
Angajații Oil Terminal intră în grevă de avertisment de miercuri și în grevă generală peste două săptămâni. Compania ...