Primarul din Crevedia – exclus din PSD; primarul din Caracal – suspendat din partid

Primarii din Crevedia şi Caracal nu mai sunt susţinuţi de PSD, a declarat, sâmbătă, liderul formaţiunii, premierul Marcel Ciolacu.
AGERPRES - S, 02 sept. 2023, 16:03
Primarul din Crevedia - exclus din PSD; primarul din Caracal - suspendat din partid

El a fost întrebat dacă PSD mai susţine candidaturile viitoare a primarilor din Crevedia şi Caracal, în condiţiile în care primarul din Crevedia, Florin Petre, a fost exclus din partid, iar primarul din Caracal, Ion Doldurea, a fost suspendat. Deciziile au fost luate de Consiliul Politic Naţional al PSD, reunit la Palatul Parlamentului.

„Nu prea văd cum, dar o să vă anunţăm. Deciziile în ceea ce priveşte candidaturile primarilor reşedinţă de judeţ şi a preşedinţilor de condiţii judeţene sunt conform statutului o decizie luată de către Consiliul Politic Naţional. Deciziile de candidatului la primărie sunt luate de către preşedinţii de organizaţii judeţene. Ce pot să vă spun cu certitudine – că am vorbit cu ambii preşedinţi unde au activat până acum din interiorul Partidului Social Democrat, atât la Dâmboviţa cât şi la Olt. N-am văzut niciun preşedinte care ar mai dori să susţină candidatura lor”, a declarat Ciolacu la finalul şedinţei conducerii PSD.

Te-ar mai putea interesa și
Vlad Enăchescu, EVENTIM România: Publicul este mai atent la preț, dar mai ales la raportul dintre preț și relevanță. Nu cred că românii au devenit mai puțin interesați de entertainment, ci doar ceva mai selectivi – Interviu
Vlad Enăchescu, EVENTIM România: Publicul este mai atent la preț, dar mai ales la raportul dintre preț și relevanță. ...
Ce s-a întâmplat cu piața de evenimente în 2026, față de anul trecut? Cum se comportă spectatorul român și cât de atent a devenit cu banii pe care-i cheltuie? Ce spectacole "merg" și care......
Leroy Merlin și-a bugetat investiții de 24,5 milioane de euro pentru anul acesta. Are în lucru trei magazine noi
Leroy Merlin și-a bugetat investiții de 24,5 milioane de euro pentru anul acesta. Are în lucru trei magazine noi
Leroy Merlin România, retailer specializat în construcții, decorațiuni și grădinărit, investește 24,5 milioane de ...
Adevărata sustenabilitate nu se construiește pe hârtie. Ce arată cifrele dincolo de poza oficială
Adevărata sustenabilitate nu se construiește pe hârtie. Ce arată cifrele dincolo de poza oficială
Sustenabilitatea autentică, într-o piață ca a noastră, nu e un scor pe care ți-l dă cineva după ce ai completat un ...
Care sunt cele mai avantajoase tipuri de licitații din România?
Care sunt cele mai avantajoase tipuri de licitații din România?
Când auzi cuvântul „licitație”, probabil te gândești la proceduri complicate, documente stufoase și multă birocrație, ...