Unchiul liderului nord-coreean Kim Jong-un a fost executat pentru „acte criminale”

Unchiul liderului nord-coreean Kim Jong-un a fost executat joi la scurt timp după ce a fost condamnat la moarte de către un tribunal militar special, a anunţat vineri agenţia oficială de presă KCNA, care îl numeşte "trădător", relatează AFP.
Economica.net - vin, 13 dec. 2013, 09:50

Coreea de Nord a confirmat oficial luni execuţia, pentru comiterea de „acte criminale” şi conducerea „unei facţiuni contrarevoluţionare”, a lui Jung Song-thaek, influentul unchi al lui Kim Jong-un considerat până de curând numărul doi al regimului.

KCNA, ale cărei transmisiuni sunt primite la Seul, a adăugat că acesta a fost găsit vionvat de o „crimă atât de hidoasă ca cea de a încerca destabilizarea statului prin tot felul de intrigi şi metode josnice cu o ambiţie frenetică de a profita de puterea supremă a partidului nostru şi a statului nostru”.

Îndepărtarea acestui demnitar, precum şi executarea a doi dintre consilierii săi apropiaţi au fost anunţate săptămâna trecută de serviciul de informaţii sud-coreean.

La aproape doi ani după succesiunea la putere a lui Kim Jong-un, în vârstă de 30 de ani, această epurare la nivel înalt ar trebui să îi permită acestuia să strângă rândurile în jurul său în faţa Coreei de Sud şi occidentalilor care acuză Phenianul că construiesc rachete intercontinentale cu capacitate nucleară, susţin experţii.

Kim Jong-un l-a succedat pe tatăl său Kim Jong-il după moartea celui din urmă în decembrie 2011. Kim Jong-il a fost preşedinte al Coreei comuniste după decesul în 1994 al tatălui său Kim il-Sung, fondatorul Republicii populare democratice Coreea (RPDC) în 1948.

Soţul surorii lui Kim Jong-il, Jang Song-thaek, în vârstă de 67 de ani, era vicepreşedintele Comisiei de apărare naţională, considerat a fi cel mai puternic organism decizional al ţării.

Coreea de Sud îşi exprimă îngrijorarea după executarea unchiului lui Kim Jong-un

Coreea de Sud şi-a exprimat, vineri, „profunda îngrijorare” după anunţul execuţiei unchiului liderului nord-coreean, care era oficial numărul doi în regimul de la Phenian, relatează AFP.

„Guvernul este profund îngrijorat cu privire la evoluţiile recente din Coreea de Nord şi urmăreşte îndeaproape situaţia”, a declarat într-un comunicat Ministerul Unificării, care se ocupă de relaţiile dintre cei doi vecini.

Coreea de Sud va fi pregătită pe deplin pentru „orice posibilitate pe viitor”, colaborând strâns cu aliaţii săi, a adăugat comunicatul.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...