Angajaţii Amazon.com din Germania au organizat un protest la Seattle, la sediul companiei

Angajaţii Amazon.com din Germania au organizat un protest luni la Seattle, la sediul companiei americane, pentru salarii mai mari şi condiţii mai bune muncă, interesele lor urmând să fie reprezentate de mai multe sindicate din SUA, potrivit MarketWatch.
Economica.net - lun, 16 dec. 2013, 12:36
Angajaţii Amazon.com din Germania au organizat un protest la Seattle, la sediul companiei

Protestul de la Seattle va avea loc simultan cu greve la mai multe depozite Amazon din Germania.

Sindicatul german Ver.di, al angajaţilor din sectorul serviciilor, a reuşit astfel pentru prima dată să aducă o dispută de muncă la sediul central al unei companii străine. Reprezentanţii sindicatului au subliniat că acţiunea din SUA va fi una simbolică.

„Ceea ce se va întâmpla la Seattle nu este o grevă, ci o acţiune de solidaritate cu angajaţii din Germania”, a declarat un reprezentant al Ver.di.

La protestul de la sediul Amazon din Seattle vor participa mai multe sindicate americane, printre care şi bine-cunoscutul Teamsters.

Tensiunile dintre Ver.di şi Amazon datează de mai mult de un an şi vizează în principal salariile şi condiţiile de muncă. Neînţelegerile au condus, începând din primăvara acestui an, la o serie de greve.

În timpul celei mai recente greve, care a avut loc în luna noiembrie, Ver.di a anunţat că ar putea organiza acţiuni de protest în timpul sezonului de cumpătăruri din perioada sărbătorilor de iarnă, pentru a atrage atenţia companiei.

Sindicatul cere Amazon să implementeze acordurile de salarizare agreate la nivelul industriei retail din Germania, şi nu propria grilă. De asemenea, Ver.di vrea ca angajaţii companiei să fie plătiţi la nivelul sectorului de retail şi comerţ prin poştă, în timp ce compania clasifică majoritatea salariaţilor ca lucrători în logistică, cu salarii de intrare mai reduse.

Amazon a precizat că angajaţii din Germania sunt printre cei mai bine plătiţi în sectorul de logistică şi că preferă să rezolve astfel de chestiuni prin negociere directă cu angajaţii, şi nu prin negocieri cu sindicatul.

Amazon are aproximativ 9.000 de angajaţi la cele nouă depozite din Germania, cea mai mare piaţă a companiei în afara SUA. Anul trecut, compania a înregistrat venituri de 8,7 miliarde de dolari în Germania, dintr-un total de 61 miliarde de dolari la nivel global.

Te-ar mai putea interesa și
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât să poată produce drone militare, având nevoie de acestea pentru......
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried Mureșan spune că PE respinge ferm o asemenea variantă
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried ...
Preşedinţia Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual ...
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor ...