Alfred Simonis (PSD): Cred că până la finalul lui septembrie va fi adoptată legea pensiilor speciale în noua formă, care va respecta cererile CCR

Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, a declarat, sâmbătă, că până la finalul lunii septembrie va fi adoptată legea pensiilor speciale în noua formă, cu modificările cerute de Curtea Constituţională, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 16 sept. 2023, 13:45
Alfred Simonis (PSD): Cred că până la finalul lui septembrie va fi adoptată legea pensiilor speciale în noua formă, care va respecta cererile CCR

„Decizia Curţii Constituţionale nu e atât de vehementă, ne lasă o portiţă, iar eu cred că până la finalul lunii septembrie vom adopta legea în noua formă, cu modificările cerute de Curtea Constituţională. (…) Toate categoriile de pensii speciale din România sunt vizate de această nouă lege, respectând decizii. Poate cineva ne va întreba – de ce nu le tăiaţi de tot, ca la parlamentari? Acolo unde am putut să o facem, pentru că este lege distinctă, am făcut-o. Am tăiat la parlamentari. La magistraţi şi la alte categorii nu le mai poţi tăia. Pentru că sunt deja decizii care spun că nu au… Şi într-adevăr, la nivel european există conceptul ăsta, magistraţii au în toată lumea pensii speciale”, a spus Simonis la Prima Tv.

El a menţionat că pensiile speciale vor fi impozitate „cu 15-20-25%”.

„Trebuiesc impozitate şi dacă nu le putem elimina, cum mi-aş dori, şi eventual să stabilim un principiu şi nişte gradaţii foarte clare pentru fiecare categorie profesională în parte, măcar să le impozităm, să le diminuăm, pentru că pensii de tipul celor pe care le-am văzut în spaţiul public de 30.000, 40.000, de 70.000 de lei pensie specială în România, e mai mult decât nesimţită, pensie pe necontributivitate. Poţi să ai pensie cât ai contribuit în privat, de exemplu. Dar dacă tu ai pensie specială pentru că ai făcut nişte şmecherii şi ai cumulat cea de şef de penitenciar, cu şef de tribunal şi ai 70 şi ceva de mii de lei pensie, e mai mult decât nesimţită. Şi trebuie să avem o sumă maximă peste care nu se poate trece”, a mai spus preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor.

Alfred Simonis a precizat că parlamentarii aşteaptă de la Guvern o analiză pentru a decide care va fi suma maximă până la care poate merge o pensie specială.

„Pot să vă spun că s-a eliminat cumulul, pentru că o problema era asta, cumulul mai multor pensii speciale. Adică poţi avea pensia pe contributivitate, cu o pensie specială, că aşa a zis Curtea Constituţională, dar nici nu poţi să ai de fost ambasador, de fost şef de parchet, de fost judecător nu ştiu de care şi să le aduni pe toate, să ai şapte, pensia 10.000 de lei, în total 70.000. O iei pe cea mai mare. Îţi dau dreptul să optezi pentru cea mai mare, dar atât, pe care o impozitez. Se adaugă la ea pensia pe contributivitate şi am scăpat de ea”, a arătat Simonis.

Sursa foto: RomaniaTv.net

Te-ar mai putea interesa și
ANAF tot mai greu de păcălit. Depistează mai rapid profituri diminuate artificial de firme
ANAF tot mai greu de păcălit. Depistează mai rapid profituri diminuate artificial de firme
Inspecțiile fiscale au devenit mai rapide, iar argumentațiile ANAF au devenit mai bune și mai greu de combătut, odată cu digitalizarea instituției, după cum atrag atenția consultanții care......
Execuția bugetară la șapte luni: deficitul se reduce cu 28,36 miliarde de lei față de 2025 și coboară la 2,34% din PIB
Execuția bugetară la șapte luni: deficitul se reduce cu 28,36 miliarde de lei față de 2025 și coboară la 2,34% din PIB
Execuția bugetului general consolidat pe primele șapte luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 48,08 miliarde ...
Google Maps afişează în SUA Lacul America în loc de Lacul Ontario, conform decretului lui Trump
Google Maps afişează în SUA Lacul America în loc de Lacul Ontario, conform decretului lui Trump
Platforma Google Maps a schimbat pe hărţi numele Lacului Ontario în Lacul America pentru utilizatorii din Statele Unite, ...
Tripoli – Siria şi Libia îşi oficializează apropierea diplomatică
Tripoli – Siria şi Libia îşi oficializează apropierea diplomatică
Ministrul sirian de externe, Asaad al-Shaibani, a oficializat duminică, la Tripoli, revenirea diplomatică a Siriei în ...