VIDEO Zeci de oameni au protestat în faţa Primăriei din Săcele. Ei cer redeschiderea spitalului

Zeci de persoane din Săcele au protestat marţi pentru redeschiderea spitalului din localitate. Unitatea medicală a fost închisă în aprilie, dar trebuia să se redeschidă, în urma unei hotărâri judecătoreşti din iunie.
Economica.net - mar, 13 dec. 2011, 11:05

Oamenii s-au adunat în faţa primăriei din Săcele şi scandează lozinci. Ei sunt supăraţi că spitalul a fost închis iar în caz de urgenţă sunt nevoiţi să meargă până la spitalul din Braşov. Unitatea spitalicească din Săcele a fost închisă la data de 1 aprilie, iar în data de 15 iunie Curtea de Apel a suspendat ordinul Ministerului Sănătăţii care prevedea închiderea unităţii, deşi această decizie era executorie.

Reprezentanţii Primăriei spun că spitalul nu s-a redeschis pentru că procesul este lung şi anevoios, dar promit că se va deschide anul viitor, în februarie.

Protestatarii îl acuză pe primar că nu a făcut nimic pentru a împiedica închiderea spitalului din localitate.

Te-ar mai putea interesa și
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
Preşedintele SUA, Donald Trump, şi liderii Groenlandei şi Danemarcei au semnat marţi un acord care permite o prezenţă militară americană mai extinsă în Groenlanda şi care ar putea pune......
UE scoate de pe lista sa de sancțiuni doi oligarhi ruși, la insistențele Franței și Luxemburgului
UE scoate de pe lista sa de sancțiuni doi oligarhi ruși, la insistențele Franței și Luxemburgului
Uniunea Europeană a reînnoit marţi sancţiunile impuse Rusiei pentru invazia în Ucraina, cedând în cele din urmă în ...
Preşedintele Adunării Generale a ONU cere reformarea Consiliului de Securitate și o mai mare reprezentare a Africii
Preşedintele Adunării Generale a ONU cere reformarea Consiliului de Securitate și o mai mare reprezentare a Africii
Preşedintele Adunării Generale a ONU, Khalilur Rahman, a cerut marţi reformarea Consiliului de Securitate şi o reprezentare ...
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de marți. Cele mai lichide acțiuni au fost ale Băncii Transilvania
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de marți. Cele mai lichide acțiuni au fost ale ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...