Dacia Striker merge deja pe străzile Europei, deși nu a avut încă premiera mondiala. Primele unități în statisticile de înmatriculări

Bilanțul comercial al mărcii Dacia pentru primele opt luni din 2026 indică o contracție a volumelor pe piața europeană, însă introducerea noilor modele Spring și Striker în această toamnă este miza constructorului pentru redresarea indicatorilor.
Robert Stan - mar, 22 sept. 2026, 22:22
Dacia Striker merge deja pe străzile Europei, deși nu a avut încă premiera mondiala. Primele unități în statisticile de înmatriculări

Analiza datelor provizorii de înmatriculare pentru Europa în luna august scoate la iveală un fapt statistic neașteptat: primele unități ale noului model Dacia Striker au intrat deja în circulație.

Deși debutul oficial pentru public va avea loc la Salonul Auto de la Paris în luna octombrie, rapoartele preliminare ale DataForce indică livrarea primelor unități asamblate la uzina grupului Renault din Bursa (Turcia). Această informație survine în contextul în care Timothy Manuel, vicepreședinte Vânzări, Marketing și Operațiuni al Dacia pentru piețele internaționale, a menționat cu câteva zile în urmă că producția de serie a modelului a demarat abia în cursul lunii septembrie.

Într-o comunicare recentă pe o rețea de socializare acesta a subliniat importanța strategică a noului vehicul: „Pregătirea este cheia succesului! O săptămână de lucru intensă în Turcia, dedicată analizării performanțelor din 2026, dar mai ales pregătirii viitoarei lansări a noii noastre vedete: STRIKER. Fabricată cu mândrie în Turcia, această mașină va duce Dacia la un nou nivel”.

Decalajul dintre evidențele statistice din august și graficul oficial de producție se explică prin asamblarea pe parcursul lunilor iulie și august a unei flote de unități de „pre-serie”. Acestea au fost alocate testelor dinamice și acțiunilor de promovare, inclusiv evenimentului de prezentare organizat la Milano la începutul lunii iulie, la care a participat și Economica.net. Acea manifestare a reprezentat prima întâlnire a presei internaționale cu noul model al celor de la Dacia.

Conform datelor centralizate de compania de cercetare DataForce, în luna august au fost înmatriculate în Europa nouă unități Dacia Striker, destinația principală fiind, cel mai probabil, Franța.

Situația livrărilor pe modele evidențiază o presiune pe volume în luna august 2026. Dacia Sandero (asamblată în Maroc) a înregistrat 11.996 de unități, comparativ cu cele 13.910 unități din august 2025. Modelul Duster, produs pe platforma industrială de la Mioveni, a scăzut la 8.951 de unități, de la 9.972 în perioada corespondentă a anului trecut.

Dacia Bigster, asamblat tot în România, a consemnat 4.734 de unități înmatriculate (față de 5.773 în august anterior). Modelul Jogger, asamblat în Maroc, a coborât la 3.195 de exemplare (de la 3.617), în timp ce sedanul Logan a înregistrat o contracție severă, ajungând la doar 855 de unități livrate (față de 1.656 în august 2025). Singura linie de produs care a înregistrat o dinamică pozitivă în luna august a fost modelul electric Spring, produs în China, care a crescut de la 1.832 la 2.473 de unități, înainte chiar de a trece la o nouă generație.

Clasamentul vânzărilor cumulate ale mărcii Dacia la nivel european (ianuarie – august) are pe primul loc Sandero, cu 145.424 de unități (163.704 exemplare în 2025), Duster, cu 94.442 de unități (123.927 în 2025), Bigster cu 57.339 de unități (32.103 unități), Jogger, cu 35.904 unități (47.838 în 2025), Spring, cu 21.621 de unități (23.037 în 2025), Logan cu 5.224 de unități (9.189 în 2025) și Striker, cu 9 unități (0 în 2025). Au intrat în circulație și câteva modele Dokker și Lodgy. Atenție, vorbim despre date preliminare, nu valori finale, însă acestea din urmă nu ar trebui să fie mult diferite.

Dacia va demara curând sesiunea de „precomenzi”, urmând ca primele comenzi oficiale să poată fi înregistrate în perioada Mondial de l’Auto de la Paris, la jumătatea lui octombrie. Livrările vor debuta, pentru unele piețe europene, în luna decembrie 2026.

Citește și:
– UPDATE: Bigster nu poate susține singur vânzările Dacia în Europa. Livrările scad, cota de piață se prăbușește
– Vicepreședinte Dacia: Striker va lua câte puțin din clienții Bigster, Jogger și chiar Duster, dar, mai ales, va aduce cumpărători noi

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Energiei Dumitru Chisăliță: Decizia repornirii Unității 2 a CNE Cernavodă va fi luată luni
Ministrul Energiei Dumitru Chisăliță: Decizia repornirii Unității 2 a CNE Cernavodă va fi luată luni
Decizia privind repornirea Unităţii 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă va fi luată luni, după analizarea evoluţiei nivelului Dunării, care trebuie să mai crească cu cel puţin......
Apartamentele din București vor fi tot mai scumpe, dar nu neapărat mai bune. Avertismentul unui dezvoltator
Apartamentele din București vor fi tot mai scumpe, dar nu neapărat mai bune. Avertismentul unui dezvoltator
Florin Mariș, CEO și fondator al dezvoltatorului clujean Hexagon, spune că și prețurile locuințelor din București ...
ING încearcă să vândă credite de 500 de milioane de dolari pentru dezvoltarea de centre de date AI, pe fondul temerilor privind îndatorarea sectorului
ING încearcă să vândă credite de 500 de milioane de dolari pentru dezvoltarea de centre de date AI, pe fondul temerilor ...
Grupul bancar olandez ING încearcă să vândă un portofoliu de credite în valoare de aproximativ 500 de milioane de dolari, ...
Comenzile de Black Friday 2026 la eMAG au depășit borna de un miliard de lei
Comenzile de Black Friday 2026 la eMAG au depășit borna de un miliard de lei
Cea de-a 16-a ediție de Black Friday la eMAG a depășit pragul de un miliard de lei, cu o valoare totală a comenzilor ...