Cioloș salută deschiderea pieței UE pentru importurile de vin din Republica Moldova de la 1 ianuarie 2014

Comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală, Dacian Cioloș, a salutat luni deschiderea completă, de la 1 ianuarie 2014, a pieței Uniunii Europene pentru importurile de vin din Republica Moldova.
Economica.net - lun, 16 dec. 2013, 21:22
Cioloș salută deschiderea pieței UE pentru importurile de vin din Republica Moldova de la 1 ianuarie 2014

„Mă bucur că propunerea Comisiei Europene de a acorda acces neîngrădit pe piața UE pentru vinurile din Republica Moldova va deveni realitate de la 1 ianuarie 2014. Rapiditatea cu care a fost adoptată, votul unanim de azi din Consiliul de Miniștri, dar și larga susținere de care s-a bucurat în Parlamentul European — și aici doresc sa subliniez contribuția domnului Iuliu Winkler, raportorul PE pentru acest dosar — arată că, dincolo de semnale politice, Uniunea Europeană este solidară cu partenerii ei, prin măsuri cu impact economic concret”, a declarat Cioloș, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES.

Comisarul Cioloș s-a arătat convins ca vinurile moldovenești își vor găsi locul pe piața europeană, o piață de peste 500 de milioane de consumatori, interesați de calitate, de diversitate, de tradiție, o piață deschisă cu reguli clare și transparente.

„Sectorul vinicol este deosebit de important pentru economia Republicii Moldova și sper că oportunitățile oferite de accesul neîngrădit pe piața UE vor fi însoțite de investiții în producția de vin de calitate, dar și în promovarea lui.’, a mai spus comisarul european Dacian Cioloș, după adoptarea propunerii Comisiei Europene de către Consiliul UE pentru agricultură.

Pe 25 septembrie 2013, Comisia Europeană a propus Consiliului și Parlamentului European modificarea Preferințelor Comerciale Autonome, astfel încât importurile UE de vinuri moldovenești să fie complet liberalizate, înainte de intrarea în vigoare a Acordului de Asociere parafat la Vilnius, care prevede și crearea unei Zone de Liber Schimb Aprofundate și Cuprinzătoare (DCFTA).

DCFTA prevede liberalizarea completă, fără restricții, a pieței UE pentru importurile de vin din Republica Moldova și revocă regimul actual de Preferințe Comerciale Autonome (ATP) (care prevede o cota de 240.000 de hectolitri de vin pe an).

Prin adoptarea propunerii Comisie Europene, revocarea regimului ATP a fost devansată și va fi aplicată de la 1 ianuarie 2014.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Agriculturii prelungește termenul de depunere a cererilor de plată pentru susținerea investițiilor în sectorul vitivinicol
Ministerul Agriculturii prelungește termenul de depunere a cererilor de plată pentru susținerea investițiilor în sectorul ...
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a prelungit până la 30 noiembrie 2026 termenul de depunere a cererilor de finanţare pentru două intervenţii majore destinate investiţiilor......
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, joi, 15 octombrie 2026, reprezentanți ai ARF și ALSTOM au ...
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât suma oferită
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât ...
Cererea investitorilor pentru titlurile de stat a ajuns la aproximativ 2,5 miliarde de lei la licitaţia de joi organizată ...
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Impulsionat de un avans de peste 135% al exporturilor de gaze naturale, în septembrie excedentul comercial al Norvegiei ...