Vasilcoiu: Salariul minim brut în sectorul construcțiilor va ajunge la 4.500 de lei. Modificarea va fi cuprinsă în proiectul de lege pentru care Guvernul își va asuma răspunderea

Salariul minim brut garantat în plată va creşte la 3.300 de lei de la 1 octombrie, s-a stabilit în cadrul Consiliului Naţional Tripartit (CNT), din care fac parte reprezentanţi ai Guvernului şi ai confederaţiilor sindicale şi patronale, a scris miercuri, pe Facebook, Cristian Vasilcoiu, secretar de stat în Ministerul Muncii, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 20 sept. 2023, 19:06
Vasilcoiu: Salariul minim brut în sectorul construcțiilor va ajunge la 4.500 de lei. Modificarea va fi cuprinsă în proiectul de lege pentru care Guvernul își va asuma răspunderea

Potrivit acestuia, în domeniul construcţii, salariul minim brut va fi de 4.500 de lei.

Vasilcoiu a explicat că salariul minim în construcţii, având regim diferit de taxare, ceea ce reprezintă o modificare a Codului Fiscal, care a fost făcută prin OUG 168/2002, se va stabili prin proiectul de lege pe care Guvernul îşi va asuma răspunderea în Parlament.

Ministerul Finanţelor a publicat marţi Proiectul de lege privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung.

Potrivit actului normativ, cei care realizează venituri activităţi de creare de programe pentru calculator sau din construcţii vor fi restrânse facilităţile fiscale pentru un singur contract individual de muncă.

De asemenea, se propune limitarea aplicării acestor facilităţi până la 31 decembrie 2028 inclusiv, similar cu termenul prevăzut pentru facilităţile fiscale acordate sectoarelor construcţii, agricol şi industria alimentară precum şi introducerea unui plafon până la care se acordă scutirea de la plata impozitului pe venit, respectiv până la nivelul a 10.000 lei inclusiv. Pentru partea din venitul brut lunar ce depăşeşte 10.000 lei nu se aplică facilităţile fiscale.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Unde a ajuns proiectul de 300 de milioane de euro al lui Umbrărescu de la Oțelu Roșu: Se pune deja acoperișul noului laminor
VIDEO Unde a ajuns proiectul de 300 de milioane de euro al lui Umbrărescu de la Oțelu Roșu: Se pune deja acoperișul noului ...
Lucrările la cel mai nou laminor din Europa avansează la Oțelu Roșu, combinat siderurgic cumpărat de familia omului de afaceri Dorinel Umbrărescu. ...
Digi ia în calcul retragerea din Portugalia. Acuză o decizie a autorităților care ar avantaja Vodafone și alți concurenți până în 2042
Digi ia în calcul retragerea din Portugalia. Acuză o decizie a autorităților care ar avantaja Vodafone și alți concurenți ...
Digi a avertizat că viitorul său pe piața din Portugalia ar putea fi pus în pericol dacă propunerile privind prelungirea ...
Americanii de la Bunge aduc 80 de milioane de euro în România pentru fuziunea cu Viterra
Americanii de la Bunge aduc 80 de milioane de euro în România pentru fuziunea cu Viterra
Filiala locală a grupului american Bunge, liderul pieţei uleiurilor comestibile din România, a primit o infuzie de capital ...
VIDEO și FOTO Am fost în fabrica-gigant care aprovizionează magazinele IKEA din România: Din ce este făcută de fapt mobila ieftină și cum e testată
VIDEO și FOTO Am fost în fabrica-gigant care aprovizionează magazinele IKEA din România: Din ce este făcută de fapt ...
Economica.net a vizitat cea mai mare fabrică de mobilier IKEA din lume, locul de unde cele trei magazine IKEA din România ...