Peste 35% dintre români vor să se mute definitiv în altă ţară. Germania, cea mai dorită destinaţie

Peste 35% dintre românii din mediul urban vor să se mute definitiv în altă ţară, în viitorul apropiat, dorinţă manifestată în mare măsură de bărbaţi, persoane cu nivel de educaţie scăzut şi cu venit mic, primele trei opţiuni fiind Germania, Marea Britanie şi SUA, potrivit unui studiu Daedalus.
Economica.net - mar, 17 dec. 2013, 14:11
Peste 35% dintre români vor să se mute definitiv în altă ţară. Germania, cea mai dorită destinaţie

Românii ocupă locul al doilea într-un clasament alcătuit din 7 ţări din regiune, în ceea ce priveşte dorinţa de a se muta într-o altă ţară în viitorul apropiat, după sârbi, la acelaşi nivel cu bulgarii, dar înaintea croaţilor, turcilor, slovacilor şi cehilor. Intenţia de emigrare medie în regiune este de 29,9%.

Studiul a identificat înclinaţii diferite către emigrare, în funcţie de profilul respondenţilor. Astfel, dorinţa de a se stabili într-o altă ţară este semnificativ mai frecventă în rândul bărbaţiilor (40,9%) decât al femeilor (30,6%), în timp ce persoanele cu vârsta între 25 şi 34 de ani manifestă această intenţie în cea mai mare măsura (47,9% faţă de 35,6% cât este media).

De asemenea, în rândul persoanelor care locuiesc în zona Moldovei, a celor cu un nivel de educaţie scăzut (cel mult 10 clase), a celor cu un venit personal mai mic (până în 1.000 lei) sau a muncitorilor, intentia de emigrare are o pondere mai mare decât media românilor intervievaţi.

„Sărăcia este de departe cel mai important factor care generează intenţia de emigrare. Bărbaţii sunt mai orientaţi în mod fiziologic către risc şi aventură, aşadar mai calificaţi să facă primul pas într-un astfel de demers. Pe de altă parte, suntem tributari unei societăţi de tip tradiţional în care bărbatul este cel care trebuie să aducă pâinea în casă”, a declarat Daniel Enescu, managing partner Daedalus Millward Brown.

Germania este ţara în care şi-ar dori să trăiască cei mai mulţi români care au intenţia să emigreze (40,4%), urmată de Marea Britanie (37,1%), SUA (28,7%), Italia (19,7%) şi Franţa (18,5%). Primele trei sunt ţările preferate şi de locuitori celorlalte state incluse în studiu. Alte destinaţii preferate sunt Elveţia, Australia sau Canada.

„În ultima perioada pragmatismul a depăşit afinităţile culturale sau de limbă. Pe de o parte, migraţia masivă a românilor în ţările latine a debalansat opţiunile pentru cei care au rămas în ţară. Astfel spus, cei cu opţiuni pentru Spania, Italia sau Franta au emigrat deja în ultimul deceniu. Pe de altă parte, ţările latine nu mai sunt atât de ofertante din punct de vedere economic sau al oportunităţilor de muncă. Astfel se explică de ce Germania şi Marea Britanie ocupă locuri fruntaşe în intenţia de emigrare, în timp ce o ţară precum Spania, în care s-a emigrat masiv în ultima decadă, nici măcar nu intră între primele 5 opţiuni”, a arătat Enescu.

Bărbaţii românii care menţionează Germania ca loc preferat pentru a locui sunt de două ori mai numeroşi decât româncele, care ar prefera Franţa sau Canada.

Studiul a fost realizat pe un eşantion de 2.306 de respondenţi din şapte ţări: România, Bulgaria, Serbia, Croaţia, Turcia, Cehia şi Slovacia.

Te-ar mai putea interesa și
Fuziune pe piața caselor de avocatură din România. Compania austriacă Cerha Hempel își extinde prezența în România
Fuziune pe piața caselor de avocatură din România. Compania austriacă Cerha Hempel își extinde prezența în România
Cerha Hempel București a anunțat astăzi că a fuzionat cu societatea de avocatură românească Bohâlțeanu & Asociații (BSMP) și că astfel, începând cu 1 august 2026, își consolidează......
De ce a căzut cea mai mare tranzație cu energie electrică din România. Oficial: Nuclearelectrica a anulat licitațiile de vânzare de energie pe 20 de ani pentru că “nu a existat niciun participant”
De ce a căzut cea mai mare tranzație cu energie electrică din România. Oficial: Nuclearelectrica a anulat licitațiile ...
SNN a confirmat că a oprit licitațiile de vânzare de energie electrică pe 20 de ani de acum înainte, prin contracte ...
Reforma vamală a UE a intrat de astăzi în vigoare. Comisia Europeană susține că sistemul va deveni mai simplu și mai digital în toată Uniunea
Reforma vamală a UE a intrat de astăzi în vigoare. Comisia Europeană susține că sistemul va deveni mai simplu și mai ...
Comisia Europeană (CE) a anunţat luni că reforma vamală a UE a intrat în vigoare, marcând începutul unui sistem vamal ...
Primăria Oradea a semnat contractul de finanțare pentru construirea noului Spital de Boli Infecţioase. Banii vin din Programul Sănătate 2021-2027, după ce inițial proiectul fusese inclus în PNRR
Primăria Oradea a semnat contractul de finanțare pentru construirea noului Spital de Boli Infecţioase. Banii vin din Programul ...
Primăria Municipiului Oradea a anunţat luni semnarea contractului de finanţare pentru construirea şi dotarea noului Spital ...