Hidrocentrala Tarnița-Lăpuștești: Cât s-a cerut pentru pentru elaborarea studiului de fezabilitate și când ar putea fi gata

SAPE, compania care a cerut oferte neangajante pentru elaborarea studiului de fezabilitate aferent proiectului hidrocentralei cu acumulare prin pompaj Tarnița-Lăpuștești, a prezentat câteva concluzii după primirea ofertelor. Printre care prețurile solicitate și timpul estimat de livrare.
Mihai Nicuţ - mar, 26 sept. 2023, 10:13
Hidrocentrala Tarnița-Lăpuștești: Cât s-a cerut pentru pentru elaborarea studiului de fezabilitate și când ar putea fi gata

“Valorile estimate medii propuse ca buget pentru elaborarea studiului de fezabilitate variază într-un interval cuprins între 3,2 milioane Euro și 3,5 milioane Euro, fără a include TVA-ul. Această variație se datorează diferențelor în abordări, profunzimea analizelor și caracteristicile specifice ale fiecărei oferte”, arată SAPE.

Amintim că, la începutul lunii, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunța că au fost depuse 13 oferte neangajante pentru actualizarea studiului de fezabilitate, de la “unele dintre cele mai importante companii de profil din lume”. Numele ofertanților nu sunt încă publice, singurul detaliu comunicat fiind că este vorba inclusiv despre companii din Coreea de Sud, Spania și Germania.

“Bugetele pentru alte servicii specifice, cum ar fi asistența în procesul de achiziții, evaluarea impactului asupra mediului, investigațiile geotehnice și evaluările de finanțare, variază într-un interval adecvat pentru fiecare etapă. Aceste intervale valorice depind de abordarea financiară din cadrul ofertei neangajante a fiecărei companii, complexitatea cerințelor și a resurselor necesare.

Este important de menționat că aceste intervale valorice sunt doar estimări și că costurile reale pot varia în funcție de evoluțiile pieței, cerințele exacte ale proiectului și negocierile ulterioare cu prestatorii de servicii. Evaluarea detaliată a fiecărei oferte primită în cadrul unei viitoare proceduri de achiziție va implica analize suplimentare pentru a asigura o selecție corectă și transparentă a prestatorului potrivit pentru proiectul Tarnița-Lăpuștești”, mai arată SAPE.

Cât despre termenele de finalizare a studiilor, perioadele propuse sunt diferite și destul de lungi.

“Perioadele de prestare a serviciilor pentru proiectul Tarnița-Lăpuștești reflectă variații semnificative în funcție de companiile ofertante și strategia abordată de acestea. Este important să se țină cont de specificul fiecărei oferte și de necesitățile proiectului pentru a alege o perioadă adecvată de prestare a serviciilor, asigurând astfel gestionarea eficientă și în termen a proiectului Tarnița-Lăpuștești.

Pe baza informațiilor prezentate în ofertele neangajante pentru proiectul Tarnița-Lăpuștești și perioadele propuse de diferite companii, se poate estima o medie a perioadei de prestare servicii de 16 luni, respectiv de 12 luni pentru prestarea serviciilor de elaborare studiu de fezabilitate și 4 luni pentru perioada de prestare a serviciilor de asistență în procesul de achiziții. Este important de menționat că în cadrul acestei perioade nu s-a luat în calcul timpul de obținere a avizului de mediu și a avizului tehnic de racordare (ATR). Companiile ofertante au propus durate variabile, însă o privire de ansamblu indică că majoritatea estimării se situează în jurul acestei medii”, arată SAPE.

Noul ministru al Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat în iulie că vrea să revigoreze proiectul vechi de jumătate de secol al hidrocentralei de acumulare cu pompaj Tarnița-Lăpuștești, o centrală mare, de 1.000 MW în sistem turbină-pompă, gândită în timpul perioadei comuniste, destinate să echilibreze sistemul energetic național care ar fi urmat să beneficieze de aportul a cinci reactoare nucleare la Cernavodă. Burduja spune că a sosit vremea ca acest proiect să se facă, în contextul în care acum sistemul trebuie echilibrat pentru că există energie din surse regenerabile.

“Ne-am asumat un program ambiţios de sprijinire a investiţiilor în infrastructura energetică a României şi, probabil, cel mai important proiect pe care România avea datoria să îl facă de acum 40 de ani sau mai bine de atât este Tarniţa Lăpuşteşti. Este vorba de o hidrocentrală cu acumulare prin pompaj care rezolvă mai multe probleme, în principal – nevoia de echilibrare a sistemului energetic. Pe înţelesul tuturor: avem două lacuri la Tarniţa şi Lăpuşteşti, unul plasat mai sus decât celălalt. Atunci când avem nevoie de producţie în sistem, apa din lacul de sus trece prin turbine şi produce energie electrică. Atunci când avem excedent de producţie, activăm pompele din lacul de jos şi, practic, urcăm apa în lacul de sus şi astfel reîntregim potenţialul acestei hidrocentrale”, a declarat recent Burduja.

Te-ar mai putea interesa și
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Analiştii financiari avertizează că pieţele vor deschide săptămâna sub presiunea riscurilor geopolitice crescute, după loviturile lansate de Statele Unite şi Israel asupra Iranului.......
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
Compania românească Parapet, contractor EPC în sectorul energiei regenerabile, este pe cale să finalizeze un nou parc ...
Bilanțul victimelor unui atac americano-israelian asupra unei școli de fete din Iran a ajuns la 57. Aproximativ 170 de eleve se aflau în unitate când a fost lovită
Bilanțul victimelor unui atac americano-israelian asupra unei școli de fete din Iran a ajuns la 57. Aproximativ 170 de ...
Cel puţin 57 de eleve au fost ucise într-un atac aerian în sudul Iranului, după ce Israelul şi Statele Unite au început ...
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU sâmbătă seara, după atacurile asupra Iranului
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU sâmbătă seara, după atacurile asupra Iranului
Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni sâmbătă la ora 21:00 GMT (16:00 la New York) pentru a discuta ...