Ponta: Acciza la carburanţi-amânată cu trei luni, Băsescu promulgă bugetul de stat

Introducerea accizei de 7 eurocenţi va fi amânată cu trei luni, până la 31 martie 2014, la carburanţi, iar preşedintele Traian Băsescu va trimite, miercuri, la Monitorul Oficial decretul de promulgare a bugetului de stat, a anunţat premierul Victor Ponta.
Economica.net - mie, 18 dec. 2013, 14:57
Ponta: Acciza la carburanţi-amânată cu trei luni, Băsescu promulgă bugetul de stat

Surse oficiale au declarat agenţiei MEDIAFAX că introducerea accizei va fi amânată atât la motorină, dar şi la benzină.

Premierul a arătat că este vorba de un „compromis politic” care a fost discutat atât în cadrul coaliţiei, cât şi cu preşedintele Traian Băsescu.

„Există obligaţia comună ca în ianuarie, odată cu noua vizită a Comisiei Europene, Fondului Monetar Internaţional, să vedem care este implicaţia pentru buget şi dacă, într-adevăr, din alte tipuri de venituri putem să acoperim ceea ce nu vom încasa în primul trimestru al anului 2014. Un mic compromis pentru a putea avea buget şi de la 1 ianuarie să plătim pensii, salariile la medici, să dăm drumul la subvenţii. Cred că, până la urmă, e un sacrificiu care merită şi măcar să să dovedească că nu aveam nevoie de banii din acciză. Aş fi cel mai fericit dacă ar fi chiar aşa”, a spus Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat că nu va promulga bugetul dacă acciza va fi majorată, premierul Victor Ponta precizând ulterior că negociază cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană amânarea cu trei luni a datei de majorare a accizei la motorină, folosită de către transportatorii de marfă, şi aplicarea acesteia doar la benzină.

Miercuri, înaintea şedinţei de guvern, Ponta a avut discuţii atât cu liderii PNL, cât şi cu preşedintele Băsescu, surse oficiale declarând că s-a discutat despre buget.

Înainte de a merge la sediul PNL, Ponta a avut, la sediul Guvernului, o discuţie cu mai mulţi miniştri PSD şi PNL, precum şi cu liderul PC, Daniel Constantin, mai mult de două ore legat de situaţia de la TVR, dar nu a ajuns la un acord, astfel că a vrut să vorbească cu liderul PNL, Crin Antonescu.

Te-ar mai putea interesa și
Fuziune pe piața caselor de avocatură din România. Compania austriacă Cerha Hempel își extinde prezența în România
Fuziune pe piața caselor de avocatură din România. Compania austriacă Cerha Hempel își extinde prezența în România
Cerha Hempel București a anunțat astăzi că a fuzionat cu societatea de avocatură românească Bohâlțeanu & Asociații (BSMP) și că astfel, începând cu 1 august 2026, își consolidează......
De ce a căzut cea mai mare tranzație cu energie electrică din România. Oficial: Nuclearelectrica a anulat licitațiile de vânzare de energie pe 20 de ani pentru că “nu a existat niciun participant”
De ce a căzut cea mai mare tranzație cu energie electrică din România. Oficial: Nuclearelectrica a anulat licitațiile ...
SNN a confirmat că a oprit licitațiile de vânzare de energie electrică pe 20 de ani de acum înainte, prin contracte ...
Reforma vamală a UE a intrat de astăzi în vigoare. Comisia Europeană susține că sistemul va deveni mai simplu și mai digital în toată Uniunea
Reforma vamală a UE a intrat de astăzi în vigoare. Comisia Europeană susține că sistemul va deveni mai simplu și mai ...
Comisia Europeană (CE) a anunţat luni că reforma vamală a UE a intrat în vigoare, marcând începutul unui sistem vamal ...
Primăria Oradea a semnat contractul de finanțare pentru construirea noului Spital de Boli Infecţioase. Banii vin din Programul Sănătate 2021-2027, după ce inițial proiectul fusese inclus în PNRR
Primăria Oradea a semnat contractul de finanțare pentru construirea noului Spital de Boli Infecţioase. Banii vin din Programul ...
Primăria Municipiului Oradea a anunţat luni semnarea contractului de finanţare pentru construirea şi dotarea noului Spital ...