Obligaţiile de plată ale statului din hotărâri judecătoreşti, compensate cu datoriile la buget

Obligaţiile de plată ale statului, rezultate din hotărâri judecătoreşti/arbitrale pronunţate de instanţele naţionale sau internaţionale, vor fi compensate de drept cu obligaţiile creditorilor sau cesionarilor acestora la buget, conform unei ordonanţe de urgenţă aprobată, miercuri, de Guvern.
Economica.net - mie, 18 dec. 2013, 19:43
Obligaţiile de plată ale statului din hotărâri judecătoreşti, compensate cu datoriile la buget

Executivul mai transmite, într-un comunicat, că ordonanţa extinde sfera actelor care pot fi executate de la capitolul de despăgubiri civile, prin adăugarea, la hotărârile judecătoreşti pronunţate în sistemele judiciare naţionale, şi pe acelea pronunţate de tribunale sau curţi arbitrale, naţionale sau internaţionale.

Conform sursei citate, modificarea este necesară şi urgentă întrucât statul român a fost condamnat de către astfel de instanţe la plata unor despăgubiri în cuantum însemnat, purtătoare de dobânzi extrem de mari.

Te-ar mai putea interesa și
Amendă mare pentru Meta în Italia
Amendă mare pentru Meta în Italia
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără a obţine consimţământul specific al utilizatorilor, a anunţat......
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft a anunţat sâmbătă că a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor ...
Un nou avion de luptă  – Italia susţine participarea Germaniei la proiectul GCAP susţinut de giganţii Leonardo, BAE Systems şi Mitsubishi
Un nou avion de luptă – Italia susţine participarea Germaniei la proiectul GCAP susţinut de giganţii Leonardo, ...
Guvernul italian a anunţat sâmbătă că susţine pe deplin participarea Germaniei la Global Combat Air Programme (GCAP), ...
Electrificare – Şeful ONU pentru climă cere accelerarea măsurilor, obiective mai ambiţioase, compromisuri şi evitarea amânărilor (COP31)
Electrificare – Şeful ONU pentru climă cere accelerarea măsurilor, obiective mai ambiţioase, compromisuri şi evitarea ...
La jumătatea Conferinţei Mondiale privind Clima (COP31), desfăşurată în Turcia, în Antalya, şeful ONU pentru probleme ...