Exasperarea în privinţa Kievului este în creştere în cadrul UE

Uniunea Europeană menţine uşa deschisă pentru "poporul ucrainean dar nu neapărat şi pentru Guvernul său", a avertizat preşedintele lituanian Dalia Grybauskaite, la sosirea, vineri, la summitul european, relatează AFP.
Economica.net - vin, 20 dec. 2013, 10:52
Exasperarea în privinţa Kievului este în creştere în cadrul UE

„Poporul ucrainean trebuie să decidă el însuşi în privinţa viitorului său, nu acest Guvern”, a insistat Grybauskaite, a cărei ţară deţine preşedinţia Consiliului european până la 31 decembrie.

Ea a considerat că acesta va fi „noul”mesaj pe care liderii europeni îl vor transmite Ucrainei în cea de-a doua zi a summitului, axat pe politica externă.

„Guvernul ucrainean şi-a pierdut credibilitatea” în criza declanşată de refuzul de a semna cu UE Acordul de Asociere negociat de mai mulţi ani, a afirmat ea.

Preşedintele lituanian a ridicat tonul după ce, joi, preşedintele ucrainean Viktor Ianukovoci, susţinut de omologul său rus Vladimir Putin, a avertizat occidentalii împotriva oricărei „ingerinţe” în criza politică din Ucraina, unde opoziţia proeuropeană contestă regimul de aproape o lună.

Proiectul de declaraţie pe care liderii europeni trebuie să îl adopte vineri se fereşte să condamne direct Guvernul ucrainean.

Eclipsată de Rusia, care a promis 15 miliarde de dolari acestei foste republici sovietice aflate în pragul falimentului, Uniunea Europeană ar urma să se mulţumească să adreseze un mesaj de susţinere poporului ucrainean şi să repete că este dispusă să semneze acordul.

Premierul finlandez, Jyrki Katainen, şi-a manifestat neîncrederea în regimul preşedintelui Viktor Ianukovici: „vrem ca poporul ucrainean să ia el însuşi o decizie clară şi corectă”, a afirmat el.

Dar Katainen s-a menţinut în limitele reacţiei europene, subliniind că Rusia rămâne „un partener foarte important pentru UE”. „Sper că vom putea face paşi înainte” pentru a fortifica această relaţie, a adăugat el.

Te-ar mai putea interesa și
Emiratele Arabe Unite anunţă că două dintre tancurile lor petroliere au fost atacate de Iran, în Strâmtoarea Ormuz. Un marinar a murit
Emiratele Arabe Unite anunţă că două dintre tancurile lor petroliere au fost atacate de Iran, în Strâmtoarea Ormuz. ...
Emiratele Arabe Unite (EAU) au raportat marţi atacuri cu rachete iraniene împotriva a două dintre tancurile lor petroliere în Strâmtoarea Ormuz, în care şi-a pierdut viaţa un marinar,......
Petrolul s-a scumpit cu 8% într-o singură zi, ca urmare a escaladării conflictului din Golful Persic
Petrolul s-a scumpit cu 8% într-o singură zi, ca urmare a escaladării conflictului din Golful Persic
Prețurile petrolului au crescut luni cu peste 8%, după ce președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că Statele Unite ...
Nicușor Dan, după reuniunea Coaliției de Voință: Investiția în apărarea Ucrainei este o investiție în propria noastră securitate
Nicușor Dan, după reuniunea Coaliției de Voință: Investiția în apărarea Ucrainei este o investiție în propria noastră ...
Ucraina trebuie să fie capabilă să negocieze pacea dintr-o poziţie de forţă, a declarat preşedintele Nicuşor Dan, ...
Omagiu adus eleganței masculine: Rolls-Royce Ghost Savile Row și secretele celei mai complexe broderii din istoria mărcii
Omagiu adus eleganței masculine: Rolls-Royce Ghost Savile Row și secretele celei mai complexe broderii din istoria mărcii
Constructorul auto de lux Rolls-Royce Motor Cars a prezentat oficial modelul Ghost Savile Row, un exemplar unicat din seria ...