Hidroelectrica renunţă la contractele cu băieţii deştepţi

Compania Hidroelectrica a trimis notificări către toţi beneficiarii de contracte bilaterale, netranzacţionate pe OPCOM, prin care îi anunţă că toate înţelegerile vor fi denunţate în cel mai scurt timp legal cu putinţă. Ar fi vorba de 15 traderi de energie, scrie money.ro.
Economica.net - mar, 13 dec. 2011, 14:19

Decizia Hidroelectrica a fost impusă de Ministerul Economiei, acţionarul principal al companiei, la rândul său presat de FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană.

Contractele cu aşa zişii „băieţi deştepţi”, prin care diverşi traderi de energie luau curent ieftin şi-l vindeau scump, erau încheiate pe mai mulţi ani şi au fost amintite, în repetate rânduri, chiar şi de preşedintele Traian Băsescu. Acesta a recunoscut, recent, că lupta sa împotriva „băieţilor deştepţi”, din energie nu a condus la niciun rezultat, contractele bilaterale rămânând valide la Hidroelectrica.

FMI a cerut recent instituirea unui management privat la companiile de stat, printre care şi Hidroelectrica, şi privatizarea unui pachet cât mai mare din acţiuni. Performanţa slabă de până acum şi contractele păguboase fac ca valoarea „de inventar” a companiei să fie de doar patru miliarde de euro. O evaluare făcută fie în funcţie de puterea instalată (6,3 GW), fie după profitul potenţial (0,5-1 miliarde euro pe an) indică o valoare reală de cel puţin 15 miliarde de euro.

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
Preşedintele SUA, Donald Trump, şi liderii Groenlandei şi Danemarcei au semnat marţi un acord care permite o prezenţă militară americană mai extinsă în Groenlanda şi care ar putea pune......
UE scoate de pe lista sa de sancțiuni doi oligarhi ruși, la insistențele Franței și Luxemburgului
UE scoate de pe lista sa de sancțiuni doi oligarhi ruși, la insistențele Franței și Luxemburgului
Uniunea Europeană a reînnoit marţi sancţiunile impuse Rusiei pentru invazia în Ucraina, cedând în cele din urmă în ...
Preşedintele Adunării Generale a ONU cere reformarea Consiliului de Securitate și o mai mare reprezentare a Africii
Preşedintele Adunării Generale a ONU cere reformarea Consiliului de Securitate și o mai mare reprezentare a Africii
Preşedintele Adunării Generale a ONU, Khalilur Rahman, a cerut marţi reformarea Consiliului de Securitate şi o reprezentare ...
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de marți. Cele mai lichide acțiuni au fost ale Băncii Transilvania
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de marți. Cele mai lichide acțiuni au fost ale ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...