Adrian Căciu: Nu riscăm să pierdem bani europeni. Dacă nu am face nimic legat de ceea ce înseamnă ajustarea fiscală, consolidarea fiscal-bugetară, am risca o amendă

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat, sâmbătă, că România nu riscă să piardă bani europeni, ci riscă o amendă dacă nu se face nimic legat de ceea ce înseamnă consolidarea fiscal-bugetară, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 07 oct. 2023, 13:53
Adrian Căciu: Nu riscăm să pierdem bani europeni. Dacă nu am face nimic legat de ceea ce înseamnă ajustarea fiscală, consolidarea fiscal-bugetară, am risca o amendă

El a fost întrebat de presă, înainte de şedinţa Biroului Permanent Naţional (BPN) al PSD, dacă România riscă să piardă bani europeni în următoarea perioadă.

”Nu riscăm să pierdem bani europeni. Avem negocierile cu Comisia, am discutat cu Comisia. Regulamentele spun cu totul altceva decât suspendarea fondurilor europene. Dacă nu am face nimic legat de ceea ce înseamnă ajustarea fiscală, consolidarea fiscal-bugetară, am risca o amendă, dar nu se va întâmpla lucrul acesta. Negocierile au început încă din luna august, am fost la Bruxelles împreună cu domnul ministru (ministrul Finanţelor, Marcel Boloş – n.red.). Lucrurile sunt într-o zonă în care Comisia a înţeles că avem cheltuieli suplimentare legate de ceea ce înseamnă continuarea, de fapt, nu ne dorim, niciunul nu ne-am dorit să continue acest conflict din Ucraina. Sunt cheltuieli care apasă pe bugetele statelor membre”, a afirmat ministrul Adrian Câciu.

El a adăugat că, la acest moment, toată Europa are o problemă din perspectivă economică, dar ţara noastră reuşeşte să aibă în continuare creştere economică.

„Cred că lumea trebuie să pună şi în context european, aveţi cinci state europene care şi-au depăşit ţintele de deficit, state puternice. Cel puţin trei dintre ele şi-au depăşit ţintele de deficit, cele programate. Ce înseamnă aceasta ? Că economia nu a evoluat aşa cum a fost prognozată anul trecut. Evităm recesiunea, e un lucru foarte important pentru cetăţenii României, pentru companiile româneşti, mergem înainte, suntem în creştere economică, unul dintre puţinele satate care are creştere economică în acest an. Haideţi să nu mai privim lucrurile numai negativ. (…) Este un context complicat, nu este din cauza noastră, a cetăţenilor României, este un context care este creat la nivel regional, şi nu numai, la nivel mondial”, a declarat Adrian Câciu, fost ministru al Finanţelor în guvernul Ciucă.

Totodată, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a dat asigurări că Guvernul lucrează cu toate motoarele pentru ca lucrurile să fie într-o stabilitate din punct de vedere economic şi bugetar.

Te-ar mai putea interesa și
În ciuda războiului, volumele de țiței din Kazahstan transportate spre Europa cresc iar țara asiatică are în plan creșterea masivă a capacității de rafinare, pentru a vinde și carburanți
În ciuda războiului, volumele de țiței din Kazahstan transportate spre Europa cresc iar țara asiatică are în plan ...
Kazahstanul, care a ajuns a dpua sursă de petrol a Europei, își crește transporturile de țiței, inclusiv către UE, în ciuda greutăților logistice pe care le implică războiul din Ucraina,......
ANRE a dat amenzi de 11 milioane de lei în urma controalelor realizate în primele opt luni ale anului la companiile din domeniul energiei
ANRE a dat amenzi de 11 milioane de lei în urma controalelor realizate în primele opt luni ale anului la companiile din ...
Valoarea amenzilor aplicate pe parcursul primelor opt luni ale anului în urma acţiunilor de control şi monitorizare în ...
De la cadrul legal la procese HR aplicabile: ce schimbă transparența salarială în organizații
De la cadrul legal la procese HR aplicabile: ce schimbă transparența salarială în organizații
Noile cerințe privind transparența salarială aduc companiile în fața unei duble provocări: înțelegerea obligațiilor ...
S-a încheiat prima etapă a licitației organizate de ELCEN pentru construirea noii centrale de cogenerare de la CET Progresu. În cursă au rămas doi competitori
S-a încheiat prima etapă a licitației organizate de ELCEN pentru construirea noii centrale de cogenerare de la CET Progresu. ...
Societatea Electrocentrale București S.A. (ELCEN) anunță că a finalizat prima etapă a procedurii de achiziție pentru ...