Ministerul Sănătăţii anunță că sistemul medical din România va primi 6 miliarde de euro din partea Comisiei Europene

Ministerul Sănătăţii a prezentat, marţi, Comisiei Europene (CE), planurile de dezvoltare cu fonduri de la Bruxelles, pentru domeniile prioritare din sistemul medical românesc, care prevăd şi acces mai uşor la servicii de diagnostic şi tratament pentru pacienţii cu cancer, AVC, politraumă şi arşi gravi, informează instituția prin intermediul unui comunicat, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 17 oct. 2023, 20:59
Ministerul Sănătăţii anunță că sistemul medical din România va primi 6 miliarde de euro din partea Comisiei Europene

„Pentru a putea dezvolta infrastructura sistemului medical de sănătate, înainte de toate, trebuie să cunoaştem şi să recunoaştem, cu responsabilitate, situaţia actuală. Aici este condiţia indispensabilă pentru un plan logic de investiţii, care să răspundă nevoilor actuale de servicii de sănătate. Sistemul trebuie dezvoltat numai dacă este privit unitar. Nu se poate dezvolta doar pe anumite componente, pentru că asistenţa medicală este un întreg, iar dacă o verigă nu funcţionează, de cele mai multe ori, se blochează întreg sistemul”, a declarat în faţa comisarilor europeni, secretarul de stat Alexandru Rogobete din Ministerul Sănătăţii.

Ministerul Sănătăţii a supus aprobării Comisiei Europene dezvoltarea sistematică a domeniilor prioritare în funcţie de nevoile identificate în fiecare regiune şi în fiecare segment prioritar, afirmă sursa citată.

„Echipa ministrului Rafila a finalizat în această vară Strategia Naţională de Sănătate pentru perioada 2023-2030 şi Planurile de dezvoltare Regională. În baza acestor documente programatice, Comisia Europeană va oferi finanţarea necesară pentru atingerea tuturor indicatorilor de dezvoltare a sistemului medical. Ministerul condus de Alexandru Rafila a dezvoltat investiţii de peste 5 miliarde de lei în spitalele din România, în ultimii doi ani de mandat”, se arată în comunicat.

Documentele programatice susţinute marţi în faţa Comisiei Europene cuprind maparea serviciilor medicale existente, în domeniile prioritare cum sunt oncologia, pacienţii cu AVC, politraumă, arşi gravi etc, respectiv, nevoile identificate pentru echilibrarea capacităţii de răspuns a sistemului medical din România.

„Circa şase miliarde de euro vor fi finanţaţi de Comisia Europeană pentru schimbarea înfăţişării sistemului medical din România”, se mai afirmă în comunicatul Ministerului Sănătăţii.

Te-ar mai putea interesa și
Germania – Guvernul de la Berlin anunţă că îşi va clarifica interesele în dosarul preluării Commerzbank de către UniCredit
Germania – Guvernul de la Berlin anunţă că îşi va clarifica interesele în dosarul preluării Commerzbank de către ...
Resemnat cu ideea că grupul bancar italian UniCredit va prelua controlul asupra Commerzbank, Guvernul german va solicita luni asigurări de la directorul general al băncii italiene, Andrea Orcel,......
Ce spune Rusia despre criza energetică, petrol şi interzicerea exporturilor de motorină
Ce spune Rusia despre criza energetică, petrol şi interzicerea exporturilor de motorină
Kremlinul a informat luni că situaţia de pe pieţele energetice globale se înrăutăţeşte, în special în urma instabilităţii ...
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 15%. Când vor fi terminate
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 15%. Când vor fi terminate
Lucrările de modernizare a liniei de cale ferată București - Giurgiu au ajuns la stadiul fizic de 15%, anunță luni CFR ...
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Prinde contur încă un nod important construit de Umbrărescu
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Prinde contur încă un nod important construit de Umbrărescu
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași prezintă luni imagini cu noul rutier Roman Sud de pe tronsonul Bacău ...