Autostrada Bucureștiului: Stadiul lucrărilor la intersecțiile cu A1, A2 și A3 VIDEO

Pasionații de infrastructură au postat imagini noi cu lucrările efectuate la intersecțiile Autostrăzii Bucureștiului A0 cu autostrăzile A1, A2 și A3. Nodul rutier cu A1 București - Pitești este construit de grecii de la Aktor, cel cu A2 București - Constanța este realizat de turcii de la Alarko, în vreme ce UMB lucrează la nodul cu A3 București - Ploiești.
Anemona Andone - J, 19 oct. 2023, 22:19
Autostrada Bucureștiului: Stadiul lucrărilor la intersecțiile cu A1, A2 și A3 VIDEO

Nodul rutier A0 – A1, cel mai puțin avansat dintre cele trei noduri principale, ar urma să fie finalizat anul viitor, conform celor mai recente estimări ale oficialilor din Transporturi. Constructorul elen Aktor a ajuns la un stadiu de peste 55% pe lotul de aproape 18 kilometri cuprins între Bragadiru și Joița.

 

Nodul rutier A0 – A2 este construit de firma din Turcia Alsim Alarko. Acest constructor lucrează pe loturile 1 și 2 ale A0 Sud, iar în 2023 ar urma să fie deschisă circulația doar pe tronsonul de circa 10 kilometri cuprins între DN5 și DN6, potrivit secretarului de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu.

Nodul rutier A0 – A3, construit de firmele lui Dorinel Umbrărescu, este aproape finalizat, deși lucrările au început mai târziu decât în cazul celorlalte două noduri. Mai mult, lotul 2 al A0 Nord, realizat în proporție de 87%, ar urma să fie dat în trafic anul acesta pe porțiunea cuprinsă între DN1 și A3.

 

VIDEO: Noduri rutiere A0 – A1, A0 – A2, A0 – A3 (sursa: YouTube Alin Alecu)

Te-ar mai putea interesa și
Un petrolier a luat foc în Strâmtoarea Ormuz după ce a lovit o mină, anunţă Iranul
Un petrolier a luat foc în Strâmtoarea Ormuz după ce a lovit o mină, anunţă Iranul
Armata iraniană a anunţat miercuri că un petrolier a lovit o mină şi a luat foc în în Strâmtoarea Ormuz, unde Iranul ia la ţintă în mod regulat navele care navighează fără autorizaţia......
Drumul Expres Focșani – Brăila, încă în faza exproprierilor: CNIR a primit șapte oferte pentru serviciile cadastrale
Drumul Expres Focșani – Brăila, încă în faza exproprierilor: CNIR a primit șapte oferte pentru serviciile cadastrale
Compania Națională de Investiții Rutiere a primit șapte oferte la contractul pentru achiziția serviciilor de întocmire ...
„Greul de abia vine” – România se află la jumătatea drumului de consolidare fiscală, ce mai avem de parcurs este mult mai dificil, spune Nazare
„Greul de abia vine” – România se află la jumătatea drumului de consolidare fiscală, ce mai avem de ...
România se află la jumătatea drumului de consolidare fiscală, iar această jumătate pe care o mai avem de parcurs este ...
VIDEO Constructorul de autostradă din Turcia care a realizat 30% din lucrările la un drum din România în șase luni
VIDEO Constructorul de autostradă din Turcia care a realizat 30% din lucrările la un drum din România în șase luni
Constructorul turc Nurol a ajuns la un stadiu fizic de 30% pe șantierul Centurii Timișoara Vest, la șase luni de la Ordinul ...