Mănescu acuză conducerea CFR SA şi Călători de management defectuos, după întârzierea unor trenuri

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, cere explicaţii directorilor CFR SA şi CFR Călători după situaţia de marţi, când zeci de pasageri au aşteptat mai multe ore în frig din cauza unor defecţiuni ale garniturilor de tren, acuzând conducerile companiilor feroviare de management defectuos.
Economica.net - mar, 24 dec. 2013, 16:50
Mănescu acuză conducerea CFR SA şi Călători de management defectuos, după întârzierea unor trenuri

Ministrul Transporturilor apreciază că situaţia de marţi este o consecinţă a managementului defectuos şi a lipsei de preocupare atât a consiliilor de administraţie, cât şi a directorilor celor două societăţi de cale ferată, se arată într-un comunicat al instituţiei.

„Nu este posibil ca timp de patru ore călătorii să îngheţe într-un tren, în timp ce oamenii cu funcţii înalte din aceste societăţi stau bine mersi la căldură. Modul în care conducerile celor două companii au tratat această situaţie ne arată de fapt calitatea slabă a actului de management. Cei din fruntea companiilor au demonstrat că sunt mai degrabă interesaţi de salariile consistente decât de călători. Această atitudine explică, de altfel, şi rezultatele nesatisfăcătoare ale CFR SA şi CFR Călător”, a declarat Mănescu, în comunicat.

Potrivit ministerului Transporturilor, managerii nu au luat măsurile necesare în acest caz, încălcând prevederile legale, iar consiliile de administraţie, conform legii, nu au intervenit în supravegherea activităţii managerilor pentru a asigura un transport civilizat călătorilor.

În consecinţă, consiliile de administraţie trebuie să ia măsuri atât împotriva conducerilor acestor companii, cât şi a persoanelor responsabile implicate în acest caz.

De asemenea, conform prevederilor legale, membrii consiliilor de administraţie răspund în solidar cu directorii pe care i-au numit în funcţii pentru prejudiciile cauzate de aceştia, se arată în comunicat.

În această dimineaţă, trenul Regio 2080 pe ruta Petroşani-Craiova s-a oprit în câmp, între Lunca Budieni şi Copăcioasa, din cauza unei defecţiuni a locomotivei, iar călătorii care se aflau în tren au fost nevoiţi să stea în frig mai bine de patru ore, în intervalul 6:50-11:00, când echipele de intervenţie au găsit o soluţie pentru preluarea acestora.

În urma acestei defecţiuni, trei trenuri au înregistrat întârzieri de 382 de minute.

Tot marţi dimineaţă, la 9:30, pe ruta Făurei-Galaţi, trenul Regio 7373 a avut o defecţiune la rama electrică, fiind nevoie de o locomotivă de ajutor. Călătorii aflaţi în acest tren au fost nevoţi să aştepte timp de două ore pentru a-şi putea continua drumul, precizează Transporturile.

Te-ar mai putea interesa și
Digi atacă concurența în Spania. Anunțul companiei pentru anul 2026
Digi atacă concurența în Spania. Anunțul companiei pentru anul 2026
Digi Spania anunță că nu va majora prețurile la tarifele sale în 2026, distanțându-se astfel de principalii săi competitori, care le vor majora cu aproximativ 4%, conform anunțului făcut de......
Atac cibernetic asupra Apelor Române
Atac cibernetic asupra Apelor Române
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) a fost notificat duminică cu privire la un atac cibernetic de tip ...
Ciucu a prezentat la Guvern situaţia financiară ‘extrem de gravă’ de la PMB: Vor urma reforme în Bucureşti
Ciucu a prezentat la Guvern situaţia financiară ‘extrem de gravă’ de la PMB: Vor urma reforme în Bucureşti
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă că i-a informat duminică pe premierul Ilie Bolojan şi pe ministrul ...
Producţia de gaze a scăzut cu 1,2% în primele 10 luni din 2025; importurile s-au majorat cu 65,2% (INS)
Producţia de gaze a scăzut cu 1,2% în primele 10 luni din 2025; importurile s-au majorat cu 65,2% (INS)
Producţia de gaze naturale utilizabile a României a fost, în primele zece luni din 2025, de 6,21 milioane tone echivalent ...