Fizicienii cred că sunt pe punctul de a descoperi „Particula lui Dumnezeu”

Fizicienii de la Large Hadron Collider, acceleratorul de particule construit de CERN în apropierea Genevei, cred că au descoperit locul unde se ascunde bosonul Higgs, cunoscut sub numele de "particula lui Dumnezeu". Părerile sunt împărțite în ceea ce priveşte descoperirea. Unii savanţi susţin că totul este o farsă, alţii cred că acum vor putea stabili cum s-a format Universul după Big Bang.
Economica.net - mar, 13 dec. 2011, 20:11

Savanţii de la CERN spun că, în cadrul a două experimente separate, bosonul Higgs a putut fi observat pentru câteva fracţiuni de secundă la o aceeaşi masă, dar n-au încă suficiente date pentru a anunţa oficial marea descoperire. Identificarea „particulei lui Dumnezeu”, care conferă masă tuturor celorlalte particule elementare, ar putea fi cea mai importantă descoperire ştiinţifică din ultimii 60 de ani.

Este încă prea devreme pentru a trage concluzii definitive. Avem nevoie de mai multe date, dar am pus nişte baze solide pentru lunile pasionante care vor veni„, a declarat Fabiola Gianotti, directoarea programului ATLAS din cadrul Large Hadron Collider (LHC), puternicul accelerator de particule deţinut de Centrul European pentru Cercetare Nucleară (CERN) în apropiere de Geneva.

Large Hadron Collider, considerat cel mai performant accelerator de particule creat de om, şi al cărui cost de producţie s-a ridicat la patru miliarde de euro, şi-a reluat experimentele ştiinţifice în luna februarie. Două experimente separate destinate căutării bosonului Higgs, botezate ATLAS şi CMS, au creat „vârfuri” de energie în jurul aceleiaşi mase: 124-125 gigaelectronvolţi.

„Singurul lucru pe care nu îl cunoaştem despre bosonul Higgs este dacă există”, a rezumat fizicianul francez Bruno Mansoulié, care participă la experimentul ATLAS.

Marja de eroare a experimentului ATLAS este de doar 1%, însă acest lucru este insuficient pentru ca fizicienii să poată să afirme că au descoperit în mod efectiv bosonul Higgs.

„Pentru moment, acest fapt reprezintă doar un «indiciu». Va trebui să mărim de patru ori numărul de coliziuni pentru a ajunge la o descoperire, iar acest fapt va necesita alte câteva luni de experimente”, a declarat Daniel Fournier, un alt cercetător implicat în proiectul ATLAS, citat de MEDIAFAX.

Potrivit BBC, în acest moment savanţii vor să determine dacă e vorba doar de coincidenţa unor fluctuaţii de energie sau de prezenţa bosonului, a cărui masă caută să o determine. Deşi nu au încă o certitudine, cercetătorii care au studiat timp de o viaţă „particula lui Dumnezeu” fără a o identifica sunt entuziasmaţi de rezultate.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 125 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 125 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere prima şedinţă a săptămânii, iar rulajul total s-a cifrat la 125,173 de milioane de lei (23,872 de milioane de euro), relatează......
Ciprian Ciucu: Lista de miniștri propusă de Tomac e cusută cu ață alb-fosforescentă și pare să protejeze interesele PSD
Ciprian Ciucu: Lista de miniștri propusă de Tomac e cusută cu ață alb-fosforescentă și pare să protejeze interesele PSD
Prim-vicepreşedintele PNL Ciprian Ciucu apreciază că lista de miniştri propusă de premierul desemnat Eugen Tomac e "cusută ...
Metropolitan Life înregistrează o creștere de 16,60% a primelor brute subscrise în primul trimestru din 2026
Metropolitan Life înregistrează o creștere de 16,60% a primelor brute subscrise în primul trimestru din 2026
Compania Metropolitan Life, unul dintre cei mai importanți jucători din piața asigurărilor de viață din România, anunță ...
Trenurile de călători nu vor avea oprire într-una dintre stațiile de pe litoral, în perioada 13 – 30 iunie
Trenurile de călători nu vor avea oprire într-una dintre stațiile de pe litoral, în perioada 13 – 30 iunie
Trenurile de călători nu vor avea oprire în staţia Costineşti Tabără, în perioada 13 - 30 iunie, însă vor staţiona ...