ONU operează primele reduceri de personal din istorie, la presiunile statelor pentru austeritate

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a autorizat o reducere de personal pentru prima dată în istoria organizaţiei internaţionale, înfiinţată în 1945, cedând astfel presiunilor de reducere a cheltuielilor exercitate de statele membre, afectate de constrângeri financiare, potrivit Bloomberg.
Economica.net - D, 29 dec. 2013, 13:18
ONU operează primele reduceri de personal din istorie, la presiunile statelor pentru austeritate

Adunarea Generală a ONU a votat o reducere netă a numărului de posturi cu 219, reprezentând 2% din totalul personalului. De asemenea, a aprobat îngheţarea pentru un an a pachetelor salariale şi pe doi ani a sumelor alocate personalului pentru cheltuieli.

Contributorii importanţi la bugetul ONU, precum SUA, au început din 2010 să exercite presiuni asupra organizaţiei pentru scîderea cheltuielilor, întrucât ţările care asigurau fondurile erau nevoite să adopte propriile măsuri de austeritate, în contextul crizei financiare.

Cererea ţărilor dezvoltate, care asigură cea mai mare parte a fondurilor, a întâmpinat însă opoziţia statelor în curs de dezvoltare, care vor ca ONU să crească cheltuielile pentru anumite programe.

Reducerea de personal face parte din bugetul pentru 2014-2015. Cele 193 de state membre au aprobat fonduri de 5,53 miliarde de dolari pentru următorii doi ani, cu 1% mai puţin faţă de precedenta perioadă similară.

Acest buget nu include costurile pentru misiuni de menţinere a păcii, de circa 7,54 miliarde de dolari pentru anul fiscal care se încheie în iunie 2014, sau costurile unor agenţii ONU finanţate voluntar de unele ţări.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...