Expoziţii dedicate reginei Maria şi Palatului Poștelor, în aer liber, la MNIR

Două expoziţii inedite dedicate reginei Maria a României, respectiv Palatului Poștelor pot fi vizitate la Muzeul Național de Istorie a României (MNIR), fiind amplasate, pentru prima dată, în aer-liber, pe terasa dinspre Calea Victoriei a instituţiei.
Economica.net - D, 29 dec. 2013, 14:40
Expoziţii dedicate reginei Maria şi Palatului Poștelor, în aer liber, la MNIR

Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, în aceste zile de sărbătoare Muzeul Național de Istorie a României a pregătit două frumoase „cadouri” vizitatorilor săi. Este vorba de două expoziții foto-documentare, amplasate, pentru prima dată, în aer-liber, pe terasa dinspre Calea Victoriei.

Prima expoziție – „Maria. Regina…” este dedicată celei care a fost, fără îndoială, una dintre cele mai importante personalități feminine ale istoriei moderne a României: regina Maria. În anul 2013 s-au împlinit 75 de ani de la trecerea în neființă a celei care a fost supranumită, pe drept cuvânt, „Mama Răniților” sau „Regina-Soldat”.

Expoziția cuprinde imagini sugestive, ce reflecta întreaga viață a Reginei Maria. Vizitatorii vor descoperi frânturi din copilăria prinicipesei Maria de Edinburgh, momente din perioada în care Maria a fost principesă de coroană a României, activitatea de soră de caritate a Suveranei în timpul Primului Război Mondial sau aspecte de la Încoronarea de la Alba Iulia, din 1922. De asemenea, publicul o va putea descoperi pe regina Maria în mijlocul familiei sale (alături de soț, copii, nepoți) sau împreună cu alte capete încoronate ale Europei. Cei interesaţi vor putea afla, din imagini sugestive, despre pasiunile reginei Maria – de la bijuterii și cărți, până la flori și animale și o vor regăsi în ipostaze interesante la reședințele de la Cotroceni, Bran sau Balcic.

Ce-a de-a doua expoziție – „O clădire simbol: Palatul Poștelor/ Muzeul Național de Istorie a României” – este dedicată clădirii care adăpostește instituția MNIR și prefigurează aniversarea a 120 de ani de la începerea lucrărilor de construcție a Palatului Poștei (1894).

Expoziția oferă vizitatorilor informații nu numai despre modul în care au fost luate deciziile privind construcția noului sediu al Poștei și cum s-au desfășurat lucrările la acest impunător edificiu, dar și despre „transformarea” sa în muzeu național de istorie.

Informațiile sunt susținute de imagini inedite din patrimoniul MNIR şi de la Arhivele Naționale: fotografii de la sfârșitul secolului al XIX-lea care surprind aspecte din timpul lucrărilor la fundația clădirii sau echipele de arhitecți și ingineri care au lucrat aici, planuri originale cu semnătura coordonatorului proiectului – arhitectul Alexandru Săvulescu, cărți poștale și fotografii cu clădirea Palatului Poștelor și împrejurimile sale, hărți ale Bucureștiului cu amplasamentul edificiului sau imagini din sălile de expoziție, după ce clădirea a devenit sediu al Muzeului Național de Istorie a României.

Expozițiile vor putea fi vizitate până la sfârșitul lunii martie 2014.

Te-ar mai putea interesa și
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în continuarea rapoartelor curente nr. 29/2026, 30/2026 și 31/2026, a ajuns......
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor Falkland
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor ...
Guvernul argentinian a anunţat marţi că a cerut Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării (TIDM) să emită un ...