Presupusul autor al celui mai sângeros atac armat din SUA din acest an s-a sinucis

Presupusul autor al celui mai sângeros atac armat din acest an în Statele Unite a fost găsit mort, probabil după ce s-a sinucis cu o armă de foc, au anunţat vineri autorităţile din statul Maine (nord-estul Statelor Unite), după o vânătoare de oameni intensă de două zile, relatează sâmbătă France Presse, citată de Agerpres.
AGERPRES - S, 28 oct. 2023, 09:29
Presupusul autor al celui mai sângeros atac armat din SUA din acest an s-a sinucis

„El este mort (…). Poliţia din statul Maine a localizat cadavrul”, a declarat guvernatoarea acestui stat, Janet Mills, despre presupus autor al atacului armat care a ucis miercuri 18 persoane, cu vârste cuprinse între 14 şi 76 de ani, în oraşul Lewinston.

Acest bărbat în vârstă de 40 de ani, pe nume Robert Card, un rezervist al armatei, pare să se fi sinucis cu o armă, potrivit lui Michael Sauschuck, responsabilul pentru siguranţa publică în Maine.

Cadavrul a fost găsit la 19.45 lângă un râu din Lisbon Falls, un oraş situat la aproximativ cincisprezece kilometri de Lewinston.

„În această seară, locuitorii din Maine pot răsufla uşuraţi”, a reacţionat pe X (fostă reţea Twitter) senatoarea de Maine Susan Collins, care a spus că a fost prevenită de preşedintele Joe Biden.

Acest atac armat este cel mai sângeros din Statele Unite după cel de la şcoala din Uvalde în Texas, unde un tânăr a ucis 19 elevi şi doi profesori în mai 2022.

Statele Unite plătesc un preţ foarte ridicat pentru răspândirea armelor de foc pe teritoriul lor şi uşurinţa cu care americanii au acces la ele. Statele Unite au mai multe arme individuale decât locuitori, notează AFP.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...