Preţul aurului în 2013: Prima scădere din 2000, totodată cea mai abruptă din ultimii 32 de ani

Aurul s-a devalorizat în acest an pentru prima dată din 2000 şi a înregistrat cea mai abruptă scădere de preţ din ultimii 32 de ani, odată cu îmbunătăţirea perspectivelor economiei globale, revenirea burselor şi inflaţia limitată din statele dezvoltate.
Economica.net - mar, 31 dec. 2013, 12:44
Preţul aurului în 2013: Prima scădere din 2000, totodată cea mai abruptă din ultimii 32 de ani

Astfel, după 12 ani consecutivi de creştere puternică, cererea pentru aur ca investiţie cu un grad ridicat de siguranţă a fost erodată, iar activele fondurilor de investiţii pe piaţa aurului, fondurilor colective închise şi titlurilor de valoare bazate pe metalul preţios au coborât la minimul ultimilor patru ani, odată cu retragerile unor nume mari, printre care miliardarii George Soros şi John Paulson, potrivit unei analize Bloomberg.

Preţul aurului a scăzut în acest an pe piaţa futures din New York cu 29%, la 1.197,5 dolari pe uncie (31,1 grame), în timp ce indicele S&P GSCI care măsoară preţurile spot pentru 24 de mărfuri a înregistrat o depreciere de numai 1,6%.

Totodată, indicele bursier global MSCI All-Country World a crescut în 2013 cu 20%, indicele S&P 500 al bursei de la New York a urcat cu 29%, iar bursa de la Tokyo a avansat cu peste 50%, înregistrând cel mai bun an din 1972.

 Indicele dolarului, care evaluează evoluţia monedei americane în raport cu valutele principalilor 10 parteneri comerciali ai SUA, s-a apreciat cu 3,4%.

Titlurile de Trezorerie SUA, care asemenea aurului sunt preferate de investitori pentru conservarea averilor în vremuri tulburi, s-au depreciat în acest an cu 3,2%.

Investitorii au retras în acest an 38,6 miliarde de dolari de pe piaţa aurului, cea mai mare pierdere din anul 2000, potrivit datelor companiei de cercetare EPFR Global.

Rezerva Federală a anunţat la 18 decembrie că programul de stimulare a economiei prin achiziţii de obligaţiuni va fi redus începând din luna ianuarie de la 85 miliarde de dolari la 75 miliarde de dolari pe lună. O zi mai târziu, preţul aurului în tranzacţiile futures a închis la minimul ultimilor trei ani. Decizia băncii centrale americane a fost motivată de îmbunătăţirea perspectivelor economice, în timp ce inflaţia se menţine la un nivel limitat, relativ redus, iar economiştii nu se aşteaptă să accelereze. Fed va continua să reducă anul viitor programul de stimulare, care ar urma să fie complet eliminat până la finele lui 2014.

Directorul executiv al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, a declarat pe 22 decembrie că economia Statelor Unite are perspective mult mai solide de creştere pentru anul viitor.

Jeffrey Currie, director de cercetare pentru pieţe de mărfuri la Goldman Sachs, a declarat pentru Bloomberg că preţul aurului va continua să scadă anul viitor. Banca de investiţii estimează că aurul va încheia anul 2014 la 1.050 dolari pe uncie, cu aproximativ 12% sub preţul actual.

Preţul aurului a crescut cu peste 500% în perioada 2000-2012, pe fondul deprecierii dolarului. Creşterea a accelerat în perioada decembrie 2008 – iunie 2011, în urma crizei financiare mondiale, recesiunii şi programului de relaxare cantitativă adoptat de Rezerva Federală a SUA, care a redus totodată dobânda de politică monetară la un nou minim istoric, în banda 0 – 0,25%.

Aurul a atins în septembrie 2011 nivelul de 1.923,7 dolari pe uncie, un nou maxim istoric.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul energiei, luat prin surprindere. Bogdan Ivan se miră de intențial Guvernului de a lista companii din energie
Ministrul energiei, luat prin surprindere. Bogdan Ivan se miră de intențial Guvernului de a lista companii din energie
Ministrul Energiei Bogdan Ivan, s-a declarat, sâmbătă, surprins de declaraţia vicepremierului Oana Gheorghiu cu privire la intenţia de listare la bursă a unor companii profitabile din domeniul......
UPDATE Ultima oră. Răsturnare de situație în Iran. Navele se întorc din Strâmtoarea Ormuz. Vin iar scumpiri pentru benzină și motorină?
UPDATE Ultima oră. Răsturnare de situație în Iran. Navele se întorc din Strâmtoarea Ormuz. Vin iar scumpiri pentru ...
La nici 24 de ore după ce anunțase că a deschis complet Strâmtoarea Ormuz, prin care trece, în mod normal, 20% din tot ...
Raport FMI, anunț grav: Vom avea turbulențe majore în economie. Bursa, lovită în plin. Ce domenii vor fi afectate  mai rău.
Raport FMI, anunț grav: Vom avea turbulențe majore în economie. Bursa, lovită în plin. Ce domenii vor fi afectate mai ...
Trebuie să ne pregătim să ne punem centurile de siguranță, pentru că vin turbulențe majore în economie, anunță ...
Grindeanu dezvăluie scenariul pentru alegeri anticipate: Cu Bolojan am băut o cafea joi
Grindeanu dezvăluie scenariul pentru alegeri anticipate: Cu Bolojan am băut o cafea joi
Sorin Grindeanu, președintele PSD, a arătat, încă o dată că, din perspectiva sa, nu se mai poate merge înainte în ...