Grecia preia preşedinţia semestrială a Uniunii Europene

Grecia a preluat miercuri preşedinţia semestrială a UE, în timpul căreia vor avea loc alegeri europene, la sfârşitul lui mai, şi pe fondul propriei sale bătălii pentru a ieşi din dificultăţile economice.
Economica.net - mie, 01 ian. 2014, 12:57
Grecia preia preşedinţia semestrială a Uniunii Europene

„Grecia preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene cu un puternic simţ al responsabilităţii faţă de partenerii săi europeni şi de toţi cetăţenii europeni”, a declarat într-un comunicat ministrul de Externe Evangelos Venizelos.

El aminteşte că „următoarele şase luni vor fi o etapă importantă nu numai pentru Grecia, care iese dintr-o criză suportată de poporul grec prin sacrificii dificile, ci şi pentru Uniune în ansamblul său, înaintea alegerilor europene din luna mai”.

Lansarea concretă a acestei preşedinţii va avea loc la 8 ianuarie, odată cu reuniunea la Atena a celor 28 de comisari europeni. Grecia îi succedă Lituaniei şi va preda ştafeta Italiei în iulie.

Paisprezece reuniuni ministeriale europene sunt prevăzute în această perioadă în capitala elenă.

Premierul Antonis Samaras va merge la Strasbourg la 16 ianuarie pentru a prezenta priorităţile preşedinţiei Greciei Parlamentului European: creştere economică, muncă, aplicarea uniunii bancare, imigraţie şi politică maritimă.

Atena va avea la dispoziţie şase luni pentru a-şi duce la bun sfârşit programul din cauza alegerilor europene prevăzute pentru 22 şi 25 mai în UE, cu riscul unei ascensiuni a euroscepticilor din toate taberele, pe fondul problemelor sociale cauzate de criză.

Grecia nu mai este expusă acestei eventualităţi încarnate în special de partidul neonazist Zori Aurii, aflat pe locul al treilea în sondajele de opinie, în pofida punerii sub acuzare a şase dintre cei 18 deputaţi ai săi, după asasinarea de către unul dintre membrii săi a unui muzician antifascist în septembrie.

Guvernul de coaliţie între conservatori şi socialişti al lui Antonis Samaras va trebui să confirme previziunile optimiste ale unei ieşiri din cei şase ani de recesiune profundă, cu o creştere de 0,6 la sută prevăzută în 2014.

Premierul a promis că ţara va renunţa la planurile de asistenţă UE-FMI în vară şi că nu va cere un nou împrumut.

Acest angajament va depinde de aprecierea asupra reformelor implementate de Grecia făcută de creditorii săi, care se vor întoarce la Atena la jumătatea lui ianuarie.

Te-ar mai putea interesa și
Delta Dunării nu mai închide iarna
Delta Dunării nu mai închide iarna
Fără aglomerația verii, dar cu resorturi deschise și pe frig — Delta devine o destinație pentru toate cele douăsprezece luni....
Un nou atac al Rusiei în Ucraina. O centrală electrică şi mai multe instalaţii au fost lovite în Kiev
Un nou atac al Rusiei în Ucraina. O centrală electrică şi mai multe instalaţii au fost lovite în Kiev
Mai multe regiuni din Ucraina au fost afectate miercuri de atacuri cu rachete ruseşti, conform autorităţilor, inclusiv ...
Două nave au fost lovite de proiectile în Strâmtoarea Ormuz
Două nave au fost lovite de proiectile în Strâmtoarea Ormuz
Un tanc petrolier şi un portcontainer au fost lovite de proiectile de origine necunoscută în Strâmtoarea Ormuz, în centrul ...
Gazoductul gigant din Alaska – Trump anunţă că Taiwanul cumpără 30% din producţia viitorului proiect
Gazoductul gigant din Alaska – Trump anunţă că Taiwanul cumpără 30% din producţia viitorului proiect
Preşedintele american Donald Trump a declarat în cursul unui miting electoral marţi seară că Taiwanul a acceptat să ...