Statele Unite au deschis primele „coffee shops”

Adepţii canabisului din Statele Unite pot consuma legal marijuana în scopuri recreative de la 1 ianuarie în două state din vestul ţării, Colorado şi Washington, relatează AFP.
Economica.net - J, 02 ian. 2014, 14:38
Statele Unite au deschis primele

O lege votată în noiembrie prevede deschiderea în aceste două state a primelor „coffee-shops”, unde consumatorii vor putea să cumpere legal, cu conduţia să aibă cel puţin 21 de ani, până la 28 de grame de canabis la fiecare vizită.
Această lege este o premieră pe continentul american, unde politica de până în prezent combina interdicţia şi reprimarea pentru consumatori cu lupta împotriva producătorilor şi traficanţilor, în special în centrul şi sudul continentului.

Dar şi acolo lucrurile sunt pe cale să se schimbe. În mai, Organizaţia Statelor Americane (OEA), care regrupează toate ţările de pe continentul american cu excepţia Cubei, a publicat un raport care invită la studierea unei eventuale legalizări a canabisului pentru a le tăia creanga de sub picioare traficanţilor.
Iar la 10 decembrie, Senatul uruguayan a aprobat o lege care legalizează producţia şi vânzarea de canabis în Uruguay sub autoritatea statului, care va intra în vigoare în primul semestru al lui 2014.
În America de Nord, Mexicul a început să ia în considerare această posibilitate, în timp ce Canada, până acum foarte represivă, şi-a relaxat uşor poziţia, intenţionând să se limiteze la o simplă amendă dată consumatorilor de canabis în locul urmăririlor în justiţie.

În Statele Unite, un sondaj recent arată că toleranţa a crescut în rândul tinerilor pentru un drog totuşi ilicit şi considerat adictiv. Potrivit acestei anchete, mai puţin de 40 la sută dintre elevii din ultimul an de liceu consideră canabisul periculos, faţă de 44 la sută cu un an înainte, iar 23 la sută au afirmat că au fumat în luna dinaintea sondajului, faţă de 36 la sută în ultimele 12 luni.

Miercuri, la deschiderea magazinelor, cei cu vârste de peste 21 ani vor putea să consume legal canabis, cu condiţia să meargă în Colorado şi statul Washington. Unele companii oferă deja călătorii organizate.
Sperând să arate calea celorlalte state, cultivatorii de canabis îşi freacă mâinile, în timp ce autorităţile sunt nerăbdătoare să strângă primele impozite pe această nouă activitate comercială.
Consumul de canabis în scopuri medicale este deja legal şi reglementat în 19 state americane. Iar în majoritatea, consumul în scopuri recreative nu este considerat un delict.

Dar Colorado şi Washington au făcut un pas înainte punând în aplicare un sistem în care autorităţile locale vor supraveghea distribuţia şi vânzarea de marijuana pentru simpla plăcere a consumatorilor.
În Colorado, celebru pentru staţiunile sale de schi, autorităţile au acordat licenţe pentru 348 de magazine, iar statul Washington a primit 3.746 de cereri dintre care 867 pentru magazine, potrivit Seattle Times, care face apel la prudenţă într-un editorial.

Te-ar mai putea interesa și
Amendă mare pentru Meta în Italia
Amendă mare pentru Meta în Italia
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără a obţine consimţământul specific al utilizatorilor, a anunţat......
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft a anunţat sâmbătă că a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor ...
Un nou avion de luptă  – Italia susţine participarea Germaniei la proiectul GCAP susţinut de giganţii Leonardo, BAE Systems şi Mitsubishi
Un nou avion de luptă – Italia susţine participarea Germaniei la proiectul GCAP susţinut de giganţii Leonardo, ...
Guvernul italian a anunţat sâmbătă că susţine pe deplin participarea Germaniei la Global Combat Air Programme (GCAP), ...
Electrificare – Şeful ONU pentru climă cere accelerarea măsurilor, obiective mai ambiţioase, compromisuri şi evitarea amânărilor (COP31)
Electrificare – Şeful ONU pentru climă cere accelerarea măsurilor, obiective mai ambiţioase, compromisuri şi evitarea ...
La jumătatea Conferinţei Mondiale privind Clima (COP31), desfăşurată în Turcia, în Antalya, şeful ONU pentru probleme ...