Papa Francisc atrage de trei ori mai mulţi credincioşi la Vatican decât Benedict al XVI-lea

Papa Francisc a atras aproape de trei ori mai mulţi credincioşi la Vatican în zece luni de pontificat decât predecesorul său Benedict al XVI-lea într-un an întreg, a anunţat joi Prefectura Casei Pontificale, relatează AFP.
Economica.net - vin, 03 ian. 2014, 07:01
Papa Francisc atrage de trei ori mai mulţi credincioşi la Vatican decât Benedict al XVI-lea

Potrivit Vaticanului, 6.623.900 de credincioşi au fost prezenţi la audienţele generale, liturgiile şi la rugăciunea Angelus de duminică după alegerea ca papă a lui Jorge Mario Bergoglio pe 13 martie, potrivit unor „date aproximative” furnizate presei.

Numai la audienţele generale săptămânale, care se ţin în mod tradiţional miercuri, Casa Pontificală a înregistrat peste un milion şi jumătate de participanți, cu o medie de 51.500 de persoane. În ceea ce priveşte rugăciunea Angelus, susţinută duminica şi cu ocazia sărbătorilor religioase importante, aceasta a adunat peste 2,7 milioane de persoane.

Astfel, Sala Paul al VI-lea de la Vatican, prevăzută în acest scop, nu a fost folosită niciodată în decursul a zece luni, având o capacitate prea mică pentru atât de mulţi credincioşi.

Spre comparaţie, în primele 15 luni ale pontificatului Papei Ioan Paul al II-lea (1978-2005), media credincioşilor prezenţi a fost de 33.000 pe audienţă.

La începutul pontificatului lui Benedict al XVI-lea (2005-2013), din aprilie până în decembrie 2005, 810.000 de credincioşi au fost prezenţi la 32 de audienţe generale de miercuri (în medie 25.300).

Aceste date nu ţin cont de cele câteva vizite efectuate de Papa Francisc în dioceza Romei, pe Insula Lampedusa, la Cagliari (Sardinia) şi Assisi, nici de Zilele Mondiale ale Tineretului, care au avut loc în iulie 2013, la Rio de Janeiro (Brazilia), a precizat Vaticanul.

„Efectul Francisc” este net vizibil la Roma, Piaţa Sfântul Petru fiind frecvent plină până la refuz, cu băi de mulţime care durează ore în şir.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada Transilvania: Umbrărescu, aproape de finalizarea lucrărilor și pe tronsonul Nădășelu – Zimbor
VIDEO Autostrada Transilvania: Umbrărescu, aproape de finalizarea lucrărilor și pe tronsonul Nădășelu – Zimbor
Secțiunile dintre Nădășelu și Zimbor din Autostrada Transilvania (A3), construite de UMB, sunt la un pas de finalizare, fiind realizate în proporție de 98%, anunță sâmbătă Cristian......
USR propune o lege prin care tinerii cu cerințe educaționale speciale să beneficieze de locuri dedicate în facultăți
USR propune o lege prin care tinerii cu cerințe educaționale speciale să beneficieze de locuri dedicate în facultăți
Uniunea Salvaţi România (USR) anunţă că tinerii cu cerinţe educaţionale speciale şi care nu sunt încadraţi în ...
Alianța AUKUS plănuiște să construiască vehicule submarine fără pilot, anunță Pete Hegseth
Alianța AUKUS plănuiște să construiască vehicule submarine fără pilot, anunță Pete Hegseth
Statele Unite, Marea Britanie şi Australia lucrează împreună pentru a dezvolta vehicule submarine fără pilot (UUV), ...
AUR a depus un proiect de lege prin care se scutește de la impozitare chiria suportată de angajatori pentru salariații care sunt studenți
AUR a depus un proiect de lege prin care se scutește de la impozitare chiria suportată de angajatori pentru salariații ...
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a depus în Parlament o iniţiativă legislativă care prevede introducerea unui ...