Revelionul la români: Cât au cheltuit în staţiunile din ţară şi cât în străinătate

Aproape 111.000 de români au petrecut Revelionul în staţiunile din ţară, în urcare cu 15% faţă de anul anterior, şi au cheltuit circa 95 milioane lei, în creştere tot cu 15%, iar numărul celor care au ales destinaţii din străinătate a fost mai mare cu 30%, respectiv 10.000 de turişti, potrivit FPTR. În ceea ce priveşte destinaţiile externe, cele mai solicitate au fost, ca şi la finalul anului 2012, Austria, Bulgaria, Grecia şi Turcia.
Economica.net - vin, 03 ian. 2014, 13:10
Revelionul la români: Cât au cheltuit în staţiunile din ţară şi cât în străinătate

„Aceştia au cheltuit în afara ţării, numai pentru servicii turistice, aproximativ 5,3 milioane euro, în creştere cu 70% faţă de anul anterior”, potrivit estimărilor Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, realizate pe baza datelor furnizate de sistemul de rezervări www.RezEx.ro şi a unui sondaj aplicat în rândul operatorilor din turism.

Evoluţia a fost influenţată de „puntea” zilelor libere dintre Crăciun şi Revelion, menţinerea tarifelor, atât în ţara cât şi în străinătate, ofertele propuse de agenţii, hoteluri, pensiuni, restaurante şi cluburi, respectiv faptul că românii au început să renunţe la economii în ceea ce priveşte cheltuielile aferente vacanţelor, arată FPTR.

În România, cele mai mari creşteri s-au înregistrat pentru zonele montane, acestea atrăgând 25.000 de turişti. Totodată, 30.000 de persoane au plătit pentru ofertele de Revelion ale hotelurilor din marile oraşe ale României, în creştere cu aproximativ 20% faţă de anul anterior.

„În zonele rurale, turiştii au fost în număr de 29.000 anul acesta, în timp ce 26.000 au ales să petreacă sărbătorile în staţiunile balneare, pentru litoral au optat doar 600 de persoane, iar pentru Delta Dunării doar 100. (…) În ceea ce priveşte tarifele percepute în perioada sărbătorilor, se constată că acestea nu s-au modificat față în anul anterior, cu excepţia Deltei Dunării şi a zonelor rurale, unde se constată o creştere a tarifelor de 3%”, conform FPTR.

Austria, destinaţia externă preferată a românilor

În ceea ce priveşte destinaţiile externe, cele mai solicitate au fost, ca şi la finalul anului 2012, Austria, Bulgaria, Grecia şi Turcia.

„Anul acesta se constată o creştere a cererii pentru destinaţiile exotice, datorată unui număr mare de zile libere ce permite deplasări în destinaţii îndepărtate şi a schimbării mentalităţii românilor, care au început să renunţe la economii în ceea ce priveşte vacanţele. O mare parte dintre românilor şi-au cumpărat servicii turistice folosind sisteme de rezervări online, de aceea numărul turiştilor individuali, care nu apelează la servicii de turism organizat prin agenţii, este în continuă creştere, însă numărul acestora nu poate să fie apreciat”, notează reprezentanţii federaţiei.

Te-ar mai putea interesa și
Apple și Samsung câștigă tot mai mult din telefoane. Noi încasări record pe fondul scumpirilor care acoperă costurile tot mai ridicate ale componentelor
Apple și Samsung câștigă tot mai mult din telefoane. Noi încasări record pe fondul scumpirilor care acoperă costurile ...
Producătorii de smartphone-uri au înregistrat în al doilea trimestru din 2026 cele mai mari încasări din istorie pentru această perioadă a anului, chiar dacă livrările de telefoane au......
Cresc facturile la curent electric? Ce spune Cristian Bușoi, secretar de stat la energie, despre intențiile frunizorilor ca PPC sau Hidroelectrica
Cresc facturile la curent electric? Ce spune Cristian Bușoi, secretar de stat la energie, despre intențiile frunizorilor ...
Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei, a anunțat ce vor face furnizorii de energie precum Hidrolectrica ...
Ultima oră. Alertă în România! Încă o dronă reperată lângă Tulcea. Mesaj Ro-Alert
Ultima oră. Alertă în România! Încă o dronă reperată lângă Tulcea. Mesaj Ro-Alert
O nouă dronă a fost reperată lângă Tulcea. Autorititățile anunță că obiectul nu a ajuns în spațiul aerian al ...
Vești proaste de la meteorologi. Se prelungește codul roșu. Ce județe sunt vizate
Vești proaste de la meteorologi. Se prelungește codul roșu. Ce județe sunt vizate
Meteorologii au prelungit până pe 4 august avertizarea Cod roşu de căldură intensă şi temperaturi extreme, care vizează ...