Investiţiile româneşti în Republica Moldova au scăzut cu peste 20% – presă

În 2012, volumul investiţiilor din România în Republica Moldova a scăzut abrupt cu peste 22%, până la 191 de milioane de dolari, arată datele Fondului Monetar Internaţional. Banca Naţională a Moldovei susţine că e vorba de retrageri de capital şi achitări de datorii, scrie vineri Adevărul Moldova.
Economica.net - vin, 03 ian. 2014, 14:21
Investiţiile româneşti în Republica Moldova au scăzut cu peste 20% - presă

Astfel, dacă la finele anului 2011 stocul investiţiilor româneşti era de 245 de milioane de dolari, România ocupând poziţia a cincea în clasamentul ţărilor de unde provine capitalul investit în Republica Moldova, peste un an s-a înregistrat o scădere cu 54 de milioane de dolari (cu 22%) a stocului investiţiilor româneşti în Republica Moldova, potrivit bazei de date CDIS.

Dintre principalele zece state de unde provin investiţiile străine directe (ISD) în economia Republicii Moldova, o altă ţară în cazul căreia în 2012 s-a atestat o scădere, cu circa 16%, este Marea Britanie. În cazul celorlalte state din top 10, stocul investiţiilor a crescut. De exemplu, volumul investiţiilor din Rusia s-a majorat în 2012 cu 60 de milioane de dolari şi a ajuns la 785 de milioane de dolari sau la 22,2% din totalul investiţiilor străine directe în Republica Moldova.

Constantin Solomon, consilier la Biroul de Promovare şi Cooperare Economică al Ambasadei României de la Chişinău, spune că nu ştie ce firme româneşti şi-au retras în 2012 investiţiile din Republica Moldova şi mai ales motivele ce au provocat o astfel de evoluţie. ‘De regulă, companiile nu ne anunţă despre astfel de decizii. La mijloc ar putea fi atât situaţia economică dificilă din Republica Moldova şi din România din anul 2012, dar şi decizia proprietarilor de a se orienta spre alte pieţe’, a declarat Solomon.

Într-un răspuns oficial pentru ‘Adevărul’, Banca Naţională a Moldovei (BNM) a explicat această reducere semnificativă a stocului de investiţii din România în special prin decontarea unor datorii de 40,6 milioane de dolari, de către companiile cu capital românesc. Restul diferenţei ar fi fost cauzat de fluctuaţiile cursului de schimb, retragerile de capital, schimbarea ţării de provenienţă a investiţiilor, achitarea profitului şi reevaluări.

Potrivit datelor oficiale, circa o treime din investiţiile româneşti în Republica Moldova au fost făcute în sistemul bancar, iar BCR Chişinău (ce face parte din grupul BCR/ Erste) este principalul investitor român în economia Republicii Moldova. Proprietarii anunţă noi investiţii în BCR Chişinău, iar vineri adunarea generală a acţionarilor instituţiei urmează să aprobe o decizie de majorare a capitalului social.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...