Creşterea economiei SUA se va accelera în 2014 – analişti

Creşterea economiei Statelor Unite ale Americii se va accelera în 2014, dar ritmul expansiunii va fi sub potenţial, la aproape cinci ani de la încheierea recesiunii, potrivit analiştilor citaţi de Bloomberg.
Economica.net - D, 05 ian. 2014, 11:17
Creşterea economiei SUA se va accelera în 2014 - analişti

 

„Anul 2014 va fi mai bun. Nu există motive de pesimism pentru viitorul apropiat, dacă vor fi adoptate politicile adecvate”, a declarat Martin Feldstein, profesor la Universitatea Harvard şi preşedinte al Comitetului Consilierilor Economici în timpul preşedinţiei Ronald Reagan.

Feldstein a menţionat diminuarea impactului negativ al politicii bugetare asupra economiei şi o creştere de 8.000 de miliarde de dolari a avuţiei populaţiei, în ultimele 12 luni, datorită majorării preţurilor acţiunilor şi locuinţelor.

Indicele Standard & Poor’s 500 s-a apreciat cu 30% anul trecut, înregistrând cel mai mare avans de după 2007, în timp ce preţurile locuinţelor au urcat în octombrie cel mai mult din ultimii şapte ani, faţă de intervalul similar din 2012, potrivit indicelui S&P/Case-Shiller, care ia în calcul evoluţia preţurilor din 20 de oraşe americane.

JP Morgan Chase şi-a îmbunătăţit în această săptămână estimarea privind evoluţia economiei americane din acest an de la 2,5% la 2,8%. Pentru 2013, banca prognozează un avans de 1,9%.

Fostul secretar al Trezoreriei SUA Lawrence Summers şi John Taylor, profesor la Stanford University, anticipează la rândul lor că în acest an este posibilă o accelerare a creşterii economice, deşi au opinii diferite în legătură cu mijloacele de stimulare a economiei.

„Nu îl contrazic pe Marty pentru că este ceva mai optimist, dar cred că este o greşeală să spui că totul este în ordine”, a spus Summers, care predă şi la Harvard, la conferinţa anuală a Asociaţiei Americane de Economie.

Taylor, fost subsecretar al Trezoreriei, a apreciat că „avansul din acest an va fi mai bun, dar încă dezamăgitor, pentru că va fi sub potenţial”.

Declaraţiile au fost făcute la o zi după ce preşedintele Rezervei Federale (Fed), Ben Bernanke, a afirmat că factorii care influenţează negativ creşterea ar putea să se atenueze. El a făcut referire la situaţia mai bună a industriei financiare, la echilibrarea pieţei imobiliare, reducerea tensiunilor bugetare şi la politica monetară relaxată, care vor fi motive de optimism în trimestrele viitoare.

Statele Unite au reuşit mai bine decât alte naţiuni industrializate să readucă producţia la nivelul anterior crizei, consideră Kenneth Rogoff, profesor la Harvard şi fost economist şef al FMI.

El a adăugat însă că nu există vreo garanţie că totul a revenit la normal.

Economistul şef al FMI Olivier Blanchard a declarat că este îngrijorător faptul că Statele Unite şi alte naţiuni industrializate nu au reuşit să se refacă pe deplin la cinci ani de la încheierea recesiunii.

Te-ar mai putea interesa și
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Un număr de până la 101 membri ai forţelor armate slovace sunt aşteptaţi să ia parte la întărirea protecţiei spaţiului aerian al statelor din flancul estic al NATO, în cadrul operaţiunii......
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub, în vederea realizării unor bazine ...
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a menționat ...
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta Platforms a convenit cu autoritățile din Statele Unite un acord care poate ajunge la aproximativ 17 miliarde de dolari ...