Verchere, OMV Petrom: Se pare că e nevoie de o criză ca să ne reamintim de importanţa securităţii energetice

Securitatea energetică este mai importantă decât niciodată, dar se pare că e nevoie de o criză ca să ne reamintim de importanţa acesteia şi despre cât de esenţial este să avem acces la propriile resurse şi să le diversificăm, a declarat, marţi, la o conferinţă de specialitate, Christina Verchere, director general al OMV Petrom.
AGERPRES - mar, 07 nov. 2023, 15:44
Verchere, OMV Petrom: Se pare că e nevoie de o criză ca să ne reamintim de importanţa securităţii energetice

„Sectorul energetic se confruntă cu foarte multe provocări din cauza incertitudinilor geopolitice şi a conflictelor care au loc deja. Suntem într-un climat complet schimbat din cauza pandemiei şi a crizei energetice. Securitatea energetică este mai importantă decât niciodată şi se pare că e nevoie de o criză ca să ne reamintim de importanţa securităţii energetice şi de cât de esenţial este să avem acces la propriile resurse şi să diversificăm resursele (…) Am zis că nu mai acceptăm gaze ruseşti în Europa, am reuşit să scădem importul de gaze la un nivel foarte mic, am reuşit să dăm dovadă de adaptare şi de flexibilitate când a fost nevoie, însă nevoia de energie va continua să crească în lume, atât pentru regenerabile, cât şi pentru gaze. De aceea trebuie să putem participa cum se cuvine la aceste procese ce ne aşteaptă în privinţa securităţii energetice. Pentru România, accentul trebuie să cadă pe producţia internă. România poate să joace un rol regional atât în tranziţia energetică, cât şi în ceea ce priveşte securitatea aprovizionării. E una dintre puţinele ţări din regiune care are un mix energetic foarte diversificat şi are resurse naturale în mare măsură”, a spus Verchere.

Aceasta a menţionat, totodată, că, în privinţa Neptun Deep din Marea Neagră, este importantă colaborarea cu instituţiile statului pentru ca proiectul să poată avansa.

„Gazele naturale reprezintă un avantaj competitiv pentru această ţară şi pot ajuta să devină un jucător regional. Bineînţeles că Marea Neagră este în centrul acestei strategii. Astăzi, suntem împreună cu partenerul nostru Romgaz şi am făcut progrese semnificative. Am anunţat în iunie decizia finală de investiţie şi de atunci am fost extrem de ocupaţi. Avem un plan de dezvoltare care a fost aprobat de ANRE şi am atribuit un contract de 1,6 miliarde de euro pentru platforma offshore şi, împreună cu Romgaz, vom investi în total 4 miliarde de euro. Suntem încă în etapa de atribuire a contractelor pentru firmele româneşti şi de obţinere a permiselor şi avizelor necesare. Trebuie să continuăm să colaborăm cu instituţiile de stat pentru ca acest proiect să poată avansa. Este primul proiect de mare adâncime în România şi contăm pe implicarea tuturor părţilor interesate pentru o colaborare rapidă şi fluidă, fără de care nu ne putem atinge ţintele fixate în calendar. Vrem să începem producţia în 2027. Neptun Deep nu înseamnă doar securitate energetică şi creşterea economică, ci şi tranziţia energetică, pentru că gazele naturale au cea mai mică amprentă de carbon dintre toţi combustibilii fosili şi Neptun Deep are o amprentă foarte, foarte mică”, a subliniat şefa OMV Petrom.

În viziunea lui Verchere, transformarea energetică nu se poate întâmpla peste noapte, fiind vorba despre un proces lung.

„Gazele naturale au un rol esenţial de jucat şi pot ajuta România să îşi asume o poziţie de lider regional. Apropo de electrificare, oferim combustibil şi soluţii de transport pentru clienţii români, iar în ce priveşte mobilitatea vrem să fim primul jucător de pe piaţă la mobilitate electrică din regiune. Avem 180 de puncte de încărcare pentru vehicule electrice, actualmente în România, Bulgaria şi Serbia. De asemenea, am reuşit să accesăm fonduri europene pentru a dezvolta o reţea de peste 400 de puncte de încărcare ultra-rapidă pentru vehicule electrice. 300 dintre aceste puncte vor fi în România, restul în regiune”, a afirmat Christina Verchere.

Federaţia Patronală Petrol şi Gaze (FPPG), sub înaltul patronaj al Ministerului Energiei, organizează în perioada 7 – 8 noiembrie cea de-a VI-a ediţie a evenimentului Romanian International Gas Conference – RIGC 2023, cu tema „Redefinirea securităţii aprovizionării. Potenţialul noilor tehnologii pentru o tranziţie energetică durabilă”.

Te-ar mai putea interesa și
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața locală
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața ...
Cel mai mare lanț de drogherii din Europa nu și-a făcut încă intrarea în România, deși ultimul an România a fost locul de extindere pentru noi concurenți. Austriecii de la BIPA și mai nou,......
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele american crede că Londra ar depinde de el în acestă situație
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele ...
Preşedintele american Donald Trump susţine că ar putea "soluţiona" orice conflict pentru Insulele Falkland, descriind ...
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este posibil ca de la 1 octobrie ambulanțele să rămână fără bani de combustibili
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este ...
Sistemul de finanţare a spitalelor, în special unităţile de primiri urgenţe, se confruntă cu un dezechilibru major, ...
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat la cea mai mică dintre evaluările disponibile pe piață. Am suportat costuri aferente proiectului de 19,5 milioane de euro
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat ...
Nuclearelectrica a anunțat ieri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în cadrul Adunării ...