Finanţele au vândut obligaţiuni pe trei ani de 755 mil. lei, la costuri de finanţare în scădere

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a atras 755,1 milioane lei, puţin peste suma vizată pentru prima licitaţie din acest an, prin redeschiderea unei emisiuni de obligaţiuni cu scadenţă la trei ani, lansată iniţial în iunie 2013, iar costul de finanţare a scăzut uşor, la 3,92% pe an.
Economica.net - lun, 06 ian. 2014, 13:15
Finanţele au vândut obligaţiuni pe trei ani de 755 mil. lei, la costuri de finanţare în scădere

Investitorii au plasat ordine de subscriere în valoare cumulată de 2,81 miliarde lei, de patru ori peste valoarea programată a acestei licitaţii, de 700 milioane lei.

La precedenta redeschidere a emisiunii, care a fost totodată ultima licitaţie organizată anul trecut de Finanţe, ministerul a acceptat să plătească un randament mediu de 3,97% pe an, în scădere faţă de costul acceptat la redeschiderea din luna octombrie, de 4,14% pe an.

Obligaţiunile vândute luni fac parte dintr-o emisiune lansată de MFP în luna iunie şi care a fost redeschisă deja de opt ori. Prin cele nouă licitaţii organizate pentru vânzarea de obligaţiuni din această emisiune, inclusiv prin cea de luni, Trezoria a atras 4,81 miliarde lei. Costul de finanţare acceptat de Finanţe pentru aceste titluri a fost de 4,96% pe an la prima licitaţie, în august a scăzut la 4,28% pe an, însă în septembrie a urcat la 4,63% pe an.

Randamentul maxim acceptat de Finanţe la licitaţia de luni a fost de 3,94% pe an.

Analiştii ING Bank estimau că Finanţele vor accepta un randament maxim uşor sub 4% pe an la redeschiderea de luni.

„Prognoza noastră se bazează pe presiunea pe care planul de emisiuni din luna în curs (4 ani maturitate medie faţă de 2,5 ani luna precedentă) o exercită asupra titlurilor cu scadenţe mai îndepărtate, însă ne aşteptam ca presiunea să fie limitată în contextul în care ratele continuă scăderea şi portofoliile se află probabil într-un proces de rebalansare la început de an”, spun analiştii ING Bank, într-o notă transmisă în dimineaţa zilei de luni.

Pe piaţa secundară, obligaţiunile cu scadenţă la trei ani erau cotate luni dimineaţa la 3,75% – 4,07% pe an.

Următoarea licitaţie din acest an pentru titluri de stat este programată marţi, pentru oferte necompetitive, la care participanţii indică doar suma pe care vor să o plaseze în titlurile de stat, nu şi randamentul pe care îl ţintesc. De regulă, la aceste licitaţii randamentul mediu acceptat este similar celui din licitaţia principală, derulată cu o zi înainte.

Finanţele vor să atragă marţi 70 milioane lei, 10% din suma vizată în licitaţia de luni, de 700 milioane lei.

Ministerul Finanţelor Publice a programat pentru luna ianuarie licitaţii prin care vrea să vândă titluri de stat în valoare de 4,03 miliarde lei şi 200 milioane euro, de aproape două ori mai mult decât titlurile care ajung la scadenţă în această lună, de 2,78 miliarde lei.

Trezoreria a împrumutat anul trecut de pe piaţa internă 48,53 miliarde lei, la care se adaugă emisiuni în valută, interne şi externe, de 3,07 miliarde de euro şi 1,5 miliarde de dolari. Fondurile atrase în lei anul trecut sunt cu 16,5% sub valoarea împrumutată în 2012, de 58,17 miliarde lei, iar finanţările în valută au fost similare, de la circa 4,71 miliarde de euro din 2012.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...