Mircea Geoană: Ucraina va deveni membru al UE şi al NATO, e un lucru cert

Ucraina va deveni membru al Uniunii Europene şi al NATO, este "un lucru cert", a declarat, joi, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la deschiderea Aspen - GMF Bucharest Forum.
AGERPRES - J, 09 nov. 2023, 14:39
Mircea Geoană: Ucraina va deveni membru al UE şi al NATO, e un lucru cert

„Cu privire la calendar, la condiţiile reunite pentru astfel de decizii, este o chestiune pe care aliaţii o decid prin consens. Trebuie să continuăm să sprijinim Ucraina în primul rând în câştigarea acestui război şi consolidarea drumului său euroatlantic şi aş spune, din experienţa României, că drumul către UE şi drumul către NATO par separate, dar sunt foarte complementare. De aceea, orice pas în direcţia integrării europene ajută integrarea în NATO şi orice pas în relaţia cu NATO ajută în integrarea europeană şi lucrăm cu partenerii noştri din UE să nu ne dublăm eforturile”, a explicat Geoană.

El a mărturisit că este „extrem de bucuros” privind avizul Comisiei Europene pentru începerea negocierilor de aderare la UE cu Republica Moldova şi Ucraina.

„În special, pentru Republica Moldova este o veste formidabilă”, a completat Mircea Geoană, menţionând susţinerea pentru obiectivul aderării Chişinăului la UE până în 2030.

„Este un obiectiv pe care îl susţinem cu toţii, iar NATO şi Uniunea Europeană suntem parteneri comuni ai Republicii Moldova şi îi vom ajuta din toate puterile să îşi atingă acest obiectiv şi să scape de blestemul geografiei într-un fel. Cred că avem noi, ca români, o obligaţie suplimentară şi o şansă nesperată de a vedea toţi vecinii noştri parte din aceeaşi familie”, a spus Geoană.

Potrivit acestuia, în viitor, România va fi geografic în centrul comunităţii euroatlantice.

„Sunt absolut convins că şi Ucraina şi Moldova şi Georgia şi Balcanii de Vest vor face parte din aceeaşi familie cu noi şi noi, ca lideri la nivel internaţional şi noi ca lideri ai acestei ţări, cred că avem tot interesul de a avea în jurul nostru numai prieteni şi ţări care să facă parte din aceeaşi familie cu noi. Pentru prima dată în istorie, România n-ar mai fi o ţară de frontieră a Occidentului, ci ar fi parte a centrului comunităţii euroatlantice”, a arătat secretarul general adjunct al NATO.

El a completat că nu resimte o oboseală în ceea ce priveşte eforturile ţărilor aliate de a sprijini Ucraina.

„Liderii noştri în lumea euroatlantică şi partenerii noştri globali continuă să susţină Ucraina. Avem o înţelegere perfectă a faptului că soarta Ucrainei este importantă nu doar pentru Ucraina şi Europa, este importantă pentru modul în care va arăta întreaga lume”, a subliniat Geoană.

Conform acestuia, singura problemă ar fi că „nu avem încă suficientă capacitate de producţie pentru a ajuta Ucraina în cantităţile şi în ritmul pe care aceştia ni le solicită”.

Secretarul general adjunct al NATO a evidenţiat că, în contextul actual de securitate, „nu avem luxul să nu putem să ne uităm în paralel şi la o problemă importantă în Ucraina şi vom ajuta Ucraina să izbândească în acest război şi să devină parte a familiei euroatlantice”. „Este un lucru pe care sunt convins că îl vom face”, a transmis el.

Te-ar mai putea interesa și
Una dintre gecile de piele purtată de Jensen Huang, directorul general al Nvidia, a fost vândută la licitație pe o sumă exorbitantă
Una dintre gecile de piele purtată de Jensen Huang, directorul general al Nvidia, a fost vândută la licitație pe o sumă ...
Una dintre gecile de piele purtate şi semnate de Jensen Huang, directorul general al Nvidia, a fost vândută la o licitaţie organizată de Sotheby's pentru 960.000 de dolari, un preţ de peste 20......
Platforma X și mai multe mari case de discuri închid procesul privind folosirea de piese muzicale fără drept. Un al doilea proces deschis de X în Texas a fost de asemenea închis
Platforma X și mai multe mari case de discuri închid procesul privind folosirea de piese muzicale fără drept. Un al doilea ...
Compania X Corp., deţinută de Elon Musk, şi un grup de mari case de discuri, printre care Universal Music Group şi Sony ...
Kuweitul anunță că a înregistrat răniți și pagube materiale importante după un atac iranian asupra unei instalații petroliere
Kuweitul anunță că a înregistrat răniți și pagube materiale importante după un atac iranian asupra unei instalații ...
Compania petrolieră naţională din Kuweit a anunţat sâmbătă răniţi şi pagube materiale după un atac iranian asupra ...
Peste 10.000 de iranieni nu au acces la apă potabilă în urma atacurilor SUA asupra unei uzine de desalinizare
Peste 10.000 de iranieni nu au acces la apă potabilă în urma atacurilor SUA asupra unei uzine de desalinizare
Aprovizionarea cu apă potabilă pentru cel puţin 10.000 de persoane de pe coasta iraniană a fost tăiată după atacurile ...