Două tinere din Timiş, înjunghiate în plină stradă. Vezi de ce

O tânără de 21 de ani şi o alta de 14 ani au fost înjunghiate în plină stradă, miercuri dimineaţă, în judeţul Timiş. Agresorul, în vârstă de 17 ani, a fost  acuzat că a întreţinut relaţii sexuale luna trecută cu minora în vârstă de 14 ani.
Economica.net - mie, 14 dec. 2011, 07:31

Totul s-a întâmplat în comuna Dudeştii Noi din judeţul Timiş. Fetele povestesc că tânărul a vrut mai întâi să le intimideze, a dat câteva ture de comuna apoi s-a oprit în faţa lor şi le-a înjunghiat. Cele două fete erau surori. Fata de 14 ani ar fi refuzat sa aibă o relaţie cu el, astfel încât băiatul s-ar fi răzbunat.

Tânăra de 21 de ani se află la Spitalul de Urgenţă din Timişoara cu o plagă la picior, iar minora în vârstă de 14 ani a fost dusă la Spitalul de Copii prezentând tăieturi la mână şi la gură.

În faţa anchetatorilor, agresorul a spus că s-a răzbunat pe fata de 14 ani, pentru că nu a mai vrut să-i fie iubită. Tânărul de 17 ani este cercetat pentru tentativă de omor, furt calificat şi conducere fără permis de conducere.

 

Te-ar mai putea interesa și
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
Preşedintele SUA, Donald Trump, şi liderii Groenlandei şi Danemarcei au semnat marţi un acord care permite o prezenţă militară americană mai extinsă în Groenlanda şi care ar putea pune......
UE scoate de pe lista sa de sancțiuni doi oligarhi ruși, la insistențele Franței și Luxemburgului
UE scoate de pe lista sa de sancțiuni doi oligarhi ruși, la insistențele Franței și Luxemburgului
Uniunea Europeană a reînnoit marţi sancţiunile impuse Rusiei pentru invazia în Ucraina, cedând în cele din urmă în ...
Preşedintele Adunării Generale a ONU cere reformarea Consiliului de Securitate și o mai mare reprezentare a Africii
Preşedintele Adunării Generale a ONU cere reformarea Consiliului de Securitate și o mai mare reprezentare a Africii
Preşedintele Adunării Generale a ONU, Khalilur Rahman, a cerut marţi reformarea Consiliului de Securitate şi o reprezentare ...
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de marți. Cele mai lichide acțiuni au fost ale Băncii Transilvania
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de marți. Cele mai lichide acțiuni au fost ale ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...