Veniturile personalului de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate – majorate

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege prin care se majorează veniturile personalului de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
AGERPRES - mar, 14 nov. 2023, 13:02
Veniturile personalului de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate - majorate

S-au înregistrat 203 voturi „pentru”, unul „împotrivă” şi 55 abţineri.

Deputaţii au introdus mai multe amendamente în acest sens la Ordonanţa Guvernului nr. 21/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact în domeniul sănătăţii.

Potrivit noilor prevederi, salariul şi celelalte drepturi ale personalului CNAS şi al caselor de asigurări se vor stabili „la nivelul maxim de salarizare aflat în plată aferent funcţiilor din cadrul aparatului de lucru al Guvernului”.

Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest act normativ.

Te-ar mai putea interesa și
Tesla Roadster: noua generație ar putea fi lansată astăzi în SUA – surse Reuters
Tesla Roadster: noua generație ar putea fi lansată astăzi în SUA – surse Reuters
Compania americană Tesla programează pentru cursul zilei de astăzi lansarea oficială a noului model electric sport Roadster, la aproape nouă ani distanță de la prezentarea inițială a......
Italia speră să obţină aproape 11 miliarde de euro de la sectorul financiar în perioada 2027-2029
Italia speră să obţină aproape 11 miliarde de euro de la sectorul financiar în perioada 2027-2029
Italia intenţionează să obţină de la sectorul financiar încă 10,7 miliarde de euro (12 miliarde de dolari) pentru ...
Ungurii de la MVM vin cu oferte de energie electrică pentru români cu preț fix până la finalul anului 2028
Ungurii de la MVM vin cu oferte de energie electrică pentru români cu preț fix până la finalul anului 2028
MVM Energie România, subsidiara locală a gigantului maghiar MVM, a lansat pe piața românească oferte de energie electrică ...
E oficial – Reducerea de 25% pentru acciza la motorină se prelungeşte până la 1 noiembrie
E oficial – Reducerea de 25% pentru acciza la motorină se prelungeşte până la 1 noiembrie
Ministerul Finanţelor prelungeşte reducerea temporară cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul ...