Statul american New York va autoriza folosirea marijuanei în scopuri medicale

Guvernatorul statului New York a anunţat miercuri că va autoriza folosirea marijuanei în scopuri medicale, astfel încât New York-ul va deveni cel de-al 21-lea stat american care a liberalizat legislaţia în materie, relatează AFP.
Economica.net - J, 09 ian. 2014, 06:57
Statul american New York va autoriza folosirea marijuanei în scopuri medicale

Andrew Cuomo, un democrat care se opune de mai mult timp unei astfel de măsuri, a anunţat un program pilot, limitat la 20 de spitale.

„Marijuana medicală poate ajuta la calmarea durerilor şi la tratarea cancerului şi altor boli grave, iar 20 de state au autorizat-o deja. Vom stabili un program care va permite pentru 20 de spitale să o prescrie”, a declarat el în discursul său anual privind starea statului New York, la Albany.

„Vom supraveghea programul pentru a-i evalua eficacitatea”, a adăugat el.

Cuomo, în vârstă de 56 de ani, va emite un decret în acest sens.

Acest anunţ se înscrie într-un proces de liberalizare a legislaţiei privind marijuana în Statele Unite. California a fost primul stat care a autorizat folosirea marijuanei în scopuri medicale, în 1996.

Potrivit unui sondaj Gallup din octombrie 2013, 58% dintre americani sunt favorabili liberalizării legislaţiei privind folosirea marijuanei.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici cantități din 1995 încoace
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici ...
Europa va produce anul acesta cea mai mică cantitate de porumb din 1994/1995 încoace, când blocul comunitar avea mai puține state membre. Seceta a făcut ravagii ăn special în Franța, cel mai......
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional și internat cu șase etaje
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional ...
Adrian și Dragos Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în orașul Bacău.
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere ...
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...