Primăria Iași va cumpăra cu bani din PNRR 18 tramvaie şi 25 de autobuze electrice

Primarul Mihai Chirica a anunţat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că 18 tramvaie şi 25 de autobuze electrice vor fi achiziţionate cu fonduri din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 21 nov. 2023, 19:04
Primăria Iași va cumpăra cu bani din PNRR 18 tramvaie şi 25 de autobuze electrice

Potrivit declaraţiilor primarului, o parte dintre aceste mijloace de transport în comun sunt destinate transportului elevilor.

„Autobuzele electrice vor circula în special în zonele aglomerate, Copou şi Bucium, pentru a tranzita elevii dintr-o parte în alta a oraşului. Autobuzele vor fi dedicate doar elevilor. Dacă scrie „transport elevi”, asta va fi. Doar transport pentru elevi. Nu părinţi, nu bunici, ci doar elevi care vor fi lăsaţi în staţii în condiţii de siguranţă”, a precizat Mihai Chirica.

Edilul a menţionat că pentru cele 18 autobuze au fost primite oferte din partea companiei poloneze PESA şi a companiei turceşti Bozankaya, care au adus deja câte 16 tramvaie moderne în Iaşi, licitaţia fiind câştigată de firma din Turcia.

Fiecare din cele 18 tramvaie are 22 de metri lungime, 135 locuri, din care minim 30 pe scaune şi minim 5 locuri accesibile pentru persoane cu dizabilităţi. Aceste mijloace de transport sunt dotate cu aer condiţionat, instalaţie de încălzire, sistem de supraveghere şi audio-video, panouri LED, echipamente Wi-Fi, sistem GPS, sistem de avertizare la coliziune.

De asemenea, Primăria Iaşi va cumpăra, tot prin PNRR, 25 de autobuze electrice, cu o lungime de 10 metri, 25 de staţii de încărcare rapidă şi opt staţii de încărcare lentă.

Ofertele au fost depuse de companiile turceşti Anadolu şi Bozankaya, care au mai livrat mijloace de transport în comun.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Rusia despre criza energetică, petrol şi interzicerea exporturilor de motorină
Ce spune Rusia despre criza energetică, petrol şi interzicerea exporturilor de motorină
Kremlinul a informat luni că situaţia de pe pieţele energetice globale se înrăutăţeşte, în special în urma instabilităţii din Orientul Mijlociu, iar interdicţia referitoare la......
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 15%. Când vor fi terminate
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 15%. Când vor fi terminate
Lucrările de modernizare a liniei de cale ferată București - Giurgiu au ajuns la stadiul fizic de 15%, anunță luni CFR ...
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Prinde contur încă un nod important construit de Umbrărescu
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Prinde contur încă un nod important construit de Umbrărescu
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași prezintă luni imagini cu noul rutier Roman Sud de pe tronsonul Bacău ...
Cine este americanul care conduce expansiunea One United Properties în SUA: David Flusberg a cofondat unul dintre cei mai mari dezvoltatori de locuințe în primul val de boom imobiliar
Cine este americanul care conduce expansiunea One United Properties în SUA: David Flusberg a cofondat unul dintre cei mai ...
David Flusberg, unul dintre fondatorii Adama, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de locuințe în perioada de boom imobiliar ...